Arhiepiscopia Iasilor

6 Martie 2017

„Icoana şi Şcoala marturisirii“, la Buhăieni

În Duminica Ortodoxiei, după săvârşirea Sfintei Liturghii, a avut loc un atelier de creaţie. În cadrul acestuia, copiii au învăţat tehnica picturii pe sticlă şi metoda de a împături hârtia, numită origami.

Citește mai mult
6 Martie 2017

Conferinţă ASCOR: Timpul, dar al lui Dumnezeu şi început al vieţii veşnice

Timpul este un dar de la Dumnezeu, un dar de care este bine să ne folosim pentru a dobândi viaţa veşnică şi cu fiecare clipă să ne apropiem mai mult de El. De aceea, tinerii din Iaşi au ales joi seara să afle cât mai multe despre coordonatele timpului, alături de părintele Cristian Muraru, în cadrul conferinţei „Timpul, dar al lui Dumnezeu şi început al vieţii veşnice“, organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi.

Citește mai mult
5 Martie 2017

„Părintele Gheorghe Cucu a avut o diaconie smerită“

Diaconul Gheorghe Cucu, în vârstă de 89 de ani, a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, 4 martie 2017. Slujba Înmormântării a fost oficiată de un sobor mare de preoţi în Biserica „Sfântul Gheorghe“ aflată în Cimitirul Eternitatea din Iaşi. 

Citește mai mult
5 Martie 2017

Filantropie în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Canta din Iaşi

Credincioşii din Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Canta din Iaşi sunt în perioada Postului Mare din acest an alături de cei nevoiaşi. 

Citește mai mult
5 Martie 2017

„Dacă vrei să fii om cu adevărat, în sensul cel mai deplin al cuvântului, trebuie să fii creștin ortodox”

În prima duminică din Postul Sfintelor Paşti, numită şi Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala mitropolitană din Iaşi. În cadrul slujbei a avut loc și o hirotonie, tânărul diacon Mihail Petrea fiind preoțit pe seama Parohiei Pietriș din Protopopiatul Iași 2.

Citește mai mult
4 Martie 2017

Mitropolitul Teofan, către seminariștii ieșeni: „Viața curată se arată în lupta pentru a fi liber”

Vineri, 3 martie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite unită cu Vecernia în Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” – Iași. Slujba arhierească a fost una deosebită, săvârşită numai la lumina lumânărilor.

Citește mai mult
3 Martie 2017

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica I din Postul Mare, a Ortodoxiei, mâine, 5 martie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Citește mai mult
2 Martie 2017

Părintele Mitropolit Teofan: „Perioada Postului ne ajută să urcăm din iadul cel mai de jos spre Dumnezeu”

În această după-amiază, Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost arhiplină de credincioșii veniți din municipiu și împrejurimi să participe la slujba Pavecerniţei Mari. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a rostit ultima parte a Canonului alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, ce se termină cu cântarea a noua, unde pocăinţa devine un izvor al bucuriei şi al nădejdii.

Citește mai mult
2 Martie 2017

Veșnică pomenire Părintelui Gheorghe „cel bun”

Uneori viaţa noastră pare fuior, caier şi furcă. Zilele noastre se perindă printre degetele femeii care îşi tocmeşte psalmii cu fiecare nod, cu fiecare întorsătură, cu fiecare clipire care depune metanie înaintea chipului icoanei trecute de vreme. Din sârguirea maicii şi din truda părintelui, zâmbetul unui copil deschide orizonturi şi razele Tatălui binecuvântează viitoarele împărtăşiri.

Citește mai mult
2 Martie 2017

O călătorie către interior

Cu câteva zile înainte de marea călătorie a Postului Sf. Paşti, în zilele de 25 şi 26 februarie 2017, 20 de membri ai grupului „Prietenii Sfinţilor Trei Ierarhi de la Colegiul Pedagogic din Iaşi“ şi tineri atoreni am pornit spre Ceahlău într-o drumeţie spre înălţime, dar, totodată, şi spre adâncul sufletului fiecăruia dintre noi.

Citește mai mult

Pagini