Sâmbătă, 18 Mai 2024

În perioada 19-25 mai, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:

Duminică, 19 mai - Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor)

În această zi, în Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” - Galata din Iaşi, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sfinți paraclisul parohial cu hramul „Sfântul Apostol Simon Zilotul” și va săvârși Sfânta Liturghie. Terenul pentru construirea noii biserici parohiale și a paraclisului recent amenajat a fost donat de către Viorel Cozma, președinte al SC Conest SA. Paraclisul a fost ridicat între anii 2021-2024, fiind împodobit cu icoane și cu cele necesare săvârșirii rânduielilor liturgice, prin strădania preotului paroh Bogdan Florin Melinte, cu sprijinul financiar al credincioșilor și al Primăriei Municipiului Iași.

Parohia Gara Veche din Protopopiatul Piatra Neamț organizează o nouă serată muzicală, începând cu ora 17.00, în aer liber, la altarul de vară din grădina ansamblului parohial „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Gara Veche. Invitați sunt: soprana Alexandra Ioana Costin, soprana Isabela Stănescu, soprana Bradu Laura. Acompaniază: profesorul Adrian Stroici, solista Erika Pleșca, grupul de copii Vlăstare Imperiale, Corala Camena a Protopopiatului Piatra Neamț și un grup de elevi de la Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra Neamț.

De la ora 17.00, la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Iaşi organizează o seară de rugăciune și de dialog duhovnicesc cu Marius Balo, teolog și profesor. Acesta a urmat studii teologice la Cluj-Napoca și la New York, fiind cunoscut pentru experiența trăită în China, unde a fost condamnat la închisoare pe nedrept. Reîntors în țară după cei opt ani de închisoare comunistă în China, Marius Balo a scris cartea „Păturica roz”, în care povestește experiențele trăite toţi în acești ani. Tinerii ascoreni vor iniţia un dialog despre convertirea sa, despre cum a reușit să dea sens experienței și suferinței trăite departe de cei dragi și de țara lui.

În cadrul serilor catehetice Gânduri de seară la Mănăstirea Bucium va avea loc, începând cu ora 17.00, întâlnirea cu tema: Rolul femeii creștine în Biserică, familie și societate, invitată fiind ec. Daniela Năclad, directorul Policlinicii „Providența” și președinte al Societății Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR) - filiala Iași.

În această zi, în Protopopiatul Botoşani se vor întruni şase cercuri pastorale:

- Parohia Hlipiceni II va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Arhangheli” Hlipiceni, în cadrul căreia preotul Cristian-Valentin Ferariu va susține conferința cu tema: Iisus Hristos – Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre;

- Biserica din Broșteni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Nicolae” Trușești în cadrul căreia preotul Cezar Leonte va susține conferința cu tema: Mărturii scripturistice cu privire la suferință, boală și tămăduire;

- Biserica Parohiei Sulița I va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Nașterea Maicii Domnului” Sulița, în cadrul căreia preotul Constantin Leonte va susține conferința cu tema: Descoperirea lui Dumnezeu celor ce sunt în suferință;

- Biserica Parohiei Costești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Apostol Toma” Nicșeni, în cadrul căreia preotul Irinel Constantin Puiu va susține conferința cu tema: Suferința bolii – între pedagogie și chin;

- Biserica Parohiei Vlădeni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Înălțarea Domnului” Vlădeni, în cadrul căreia preotul Mihai-Ovidiu Anastasiei va susține conferință cu tema: Dumnezeu vindecă, omul tratează. Conlucrare între medic și preot;

- Biserica Parohiei „Sfântul Spiridon” Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” Botoșani, în cadrul căreia preotul Viorel Berciuc va susține conferința cu tema: Noi sfinți vindecători cu sfinte moaște în România.

Parohia Zmeu din Protopopiatul Paşcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9, în cadrul căreia preotul Ciprian Agavriloae va susține conferința cu tema: Sfântul Maslu – izvor de vindecare.

În această zi, în Protopopiatul Darabani se vor întruni două cercuri pastorale:

- la Biserica „Sfântul Nicolae” - Mileanca, preotul Ciprian Iacob va susține conferința cu tema: Pilda Samarineanului milostiv;

- la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Oroftiana de Sus, preotul David Dan Stoean va susţine conferinţa cu tema: Deplina vindecare a omului în spațiul Bisericii.

Luni, 20 mai

Până pe data de 30 iunie 2024, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași sunt expuse lucrări de hârtie marmorată realizate de studenții și masteranzii specializărilor Artă sacră (licență) și Artă sacră în patrimoniul cultural (master). Expoziția intitulată „Tehnica picturii pe apă” (Ediția I) se înscrie în seria de manifestări organizate cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate de învățământ superior de artă sacră la Iași.

Continuă campania de prevenţie a dependenţelor de substanţe şi a celor comportamentale adresată unui număr de 3.000 de elevi din liceele botoşănene, desfăşurată de Centrul de consiliere şi tratare a persoanelor afectate de adicţii „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Protopopiatului Botoşani, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, la nivelul liceelor din Botoşani, Flămânzi şi Vorona. În perioada 13-17 mai 2024, activităţile se vor desfăşura la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Gheorghe” Botoșani. Întregul calendar al proiectului poate fi consultat pe portalul doxologia.ro.

În această zi, la Centrul de evenimente Agora din Iași, va avea loc şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul 1 Iaşi, întâlnire în cadrul căreia preotul Steven Holley, slujitor la Biserica „Sfântul Haralambie” din Iași, va prezenta conferința cu tema: Despre consilierea premaritală.

Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Osoi din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9 – „Sfântul Apostol Iacov, fratele Domnului”, în cadrul căreia preotul Constantin Mareş va susține o conferință cu temă dedicată Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.

Parohia Jijia, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Mina” Albești, în cadrul căreia preotul Lucian Coșofreț va susține conferința cu tema: Doctor și tămăduitor sufletesc.

Marţi, 21 mai - †) Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena

Biserica „Sfinților Împărați Constantin și Elena” – Bogonos (comuna Lețcani, judeţul Iași, Protopopiatul 3 Iași) împlineşte 100 de ani de la sfinţire. Lăcaşul de cult de care sătenii se bucură astăzi cu multă recunoştinţă a fost zidit la iniţiativa preotului Sava Popovici între anii 1918-1924, cu efortul financiar şi material al ministrului Basarabiei, Ion Inculeţ şi al soţiei sale, Rucsanda, născută Cantacuzino Başotă, al familiei boierești Christea Th. Christea şi Ana, precum şi al locuitorilor din satele vecine.

Ridicarea acestui sfânt lăcaş la anul 1918 a fost un ecou al bucuriei unirii tuturor românilor, dar şi o mare necesitate pentru sătenii Bogonosului, deoarece biserica veche se afla într-un stadiu avansat de degradare. Noua biserică a fost zidită din piatră şi cărămidă și s-a sfinţit în ziua de 9 iunie 1924, de către părintele protoiereu al judeţului Iaşi, econom stavrofor Gheorghe I. Niculea, delegatul Înaltpreasfinţitului Pimen Georgescu, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei.

Prin urmare, anul acesta comunitatea de la Bogonos îmbracă haine de sărbătoare, întrucât se împlinesc 100 de ani de la sfințirea bisericii parohiale. Sărbătoarea hramului și centenarului sfântului lăcaș va fi încununată de săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Totodată, va fi sfințită și o cruce ridicată în memoria eroilor căzuți în cele două Războaie Mondiale şi va fi oficiată o slujbă de pomenire a ctitorilor și a slujitorilor bisericii din Bogonos.

Miercuri, 22 mai

În această zi, va avea loc şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Piatra Neamţ. În cadrul întâlnirii, preotul Mihai Jitaru va susţine conferinţa cu tema: Rugăciunile pentru cei bolnavi în cultul Bisericii Ortodoxe.

Parohia Războieni din Protopopiatul Paşcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8, în cadrul căreia preotul Bogdan Movilă va susține conferința cu tema: Importanța predicii în slujirea și misiunea preotului.

Începând de astăzi şi până pe 30 mai 2024, Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează, la Centrul Social Cultural „Sfântul Ilie” – Miclăușeni, seria I a examenelor gradelor Definitiv și II în preoție. În cea de-a doua zi a întâlnirii de la Miclăuşeni, pe 23 mai, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

Joi, 23 mai

Începe IMBF - Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași

În perioada 23-26 mai 2024, Arhiepiscopia Iașilor organizează cea de-a șaptea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași.

Evenimentul reunește invitați din Cipru, Bulgaria și România. Tema principală a manifestărilor este „Tămăduire în imnografie” și se încadrează în tematica generală a anului 2024, declarat în Patriarhia Română ca An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. De asemenea, ediția din acest an a festivalului va marca împlinirea a 400 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Dosoftei, personalitate reprezentativă a culturii și spiritualității românești.

Programul manifestărilor va cuprinde: concerte de muzică psaltică și corală de inspirație bizantină, numeroase momente liturgice, un atelier de dirijat, expoziții de icoane și documente istorice.

Proiectul se desfășoară cu sprijinul partenerului special Iulius Group, precum și cu sprijinul următoarelor instituții: Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Secretariatul de Stat pentru Culte, Institutul Cultural Român, Ambasada Republicii Cipru din România, Complexul Național Muzeal Moldova, Ateneul Național din Iași, Colegiul „Sfântul Nicolae”, Ford Iași – ATI Motors Holding.

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași vine anul acesta cu câteva evenimente inedite. Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va concerta pentru prima dată pe scena festivalului, în cadrul unui spectacol de excepție, intitulat în mod sugestiv Madrigal pentru suflet, ce va avea loc în data de 25 mai, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Corul Madrigal va aduce spectatorilor cele mai frumoase lucrări de muzică sacră și laică de sorginte bizantină, aflate în repertoriul celebrului ansamblu. Din program, face parte și renumitul „Florilegiu bizantin”, structurat de maestrul Marin Constantin, creatorul Corului Madrigal. Lucrarea reunește tonalități originale de la Muntele Athos și din mănăstirile românești și compoziții ce aparțin lui Ioan Hrisafi, Gavriil Musicescu, Paul Constantinescu, Gheorghe Cucu, Evghenie Humulescu și Ioan D. Chirescu. La acest eveniment, intrarea se va face în baza biletelor, care pot fi achiziționate de pe https://www.bilete.ro/concert-extraordinar-madrigal-pentru-suflet.

Un alt moment inedit va fi participarea Corului Bizantin „Sfântul Ioan Damaschin” al Sfintei Arhiepiscopii a Ciprului. Invitații din Cipru vor concerta în deschiderea festivalului, joi, 23 mai, alături de Corul „Chivotul” al psalților Catedralei Mitropolitane din Iași.

Tot pentru prima dată, în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași vor participa și invitați din Bulgaria. Ansamblul de Cameră „Sfântul Ioan Cucuzel” va concerta alături de Corul „Tronos” al Patriarhiei Române, duminică, 26 mai.

Alte momente inedite din programul manifestărilor celei de-a șaptea ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași:

- Concursul Național de Muzică psaltică pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din România;

- Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Dosoftei (400 de ani de la naștere);

- Atelierul Cantus Mundi, educație muzicală și dirijat coral, cu specialiștii Corului „Madrigal” și Cantus Mundi;

- Gala Cantus Mundi (10 ani de la lansarea celui mai mare program de integrare socială prin muzică din România);

- Expozițiile „Parabolele Mântuitorului” și „Libertate, te iubim!”;

Locațiile în care se vor desfășura evenimentele sunt: „Sala Unirii” – Cinema Victoria, Sala „Iustin Moisescu” – Complexul Mitropolitan, Biserica „Sfântul Sava”, Muzeul Unirii, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Palatul Culturii, Catedrala Mitropolitană.

Mai multe detalii despre program și invitații acestei ediții pot fi aflate accesând site-ul www.ibmf.ro, respectiv de pe paginile de Facebook și de Instagram ale Festivalului.

În această zi, în Protopopiatul Paşcani se vor întruni două cercuri pastorale:

- Parohia Brăteşti va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 - „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în cadrul căreia preotul Gheorghe Bogus va susține conferința cu tema: Prorocul Daniel, profetul Parusiei;

- Parohia Brătulești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7, în cadrul căreia preotul Iulian Andrei Stroescu va susține conferința cu tema: Importanța predicii în slujirea și misiunea preotului.

Biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” Suharău, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar, în cadrul căreia preotul Andrei Silviu Grigore va susține conferința cu tema: Rolul cântăreţului în biserică.

Parohia Drăgăneşti din Protopopiatul Târgu Neamţ va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar, în cadrul căreia preotul Pavel Ovidiu Dediu va susține conferința cu tema: Spovedania preotului, rugăciunea personală și pregătirea pentru Sfânta Liturghie.

Biserica Parohiei „Vovidenia” Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani, în cadrul căreia preotul Visarion Vizitiu va susține conferința cu tema: Pastorația bolnavilor – încurajare și sprijin în suferință, dar și chemare la înnoirea vieții în Hristos.

Vineri, 24 mai

În această zi, de la ora 17.00, în Sala Baptisteriu din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iași, vor fi vernisate expozițiile „Parabolele Mântuitorului” și „Libertate, te iubim”, iconografie de Elena Murariu. Invitați la acest moment sunt prof. univ. dr. Codrina Ioniță și părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu. Expozițiile vor fi deschise în perioada mai-iulie 2024.

Biserica Osoi din Protopopiatul 2 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6- „Sfânta Treime”, în cadrul căreia preotul Dragoş Bălinişteanu va susține conferința cu tema: Vindecarea sufletească și trupească prin Taina Sfântului Maslu.

Biserica Parohiei Icușeni, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” Vorona, în cadrul căreia preotul Andrei Bucșă va susține conferința cu tema: Vindecări minunate săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” – Baranca din Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar, în cadrul căreia preotul Dumitru Chilici va susţine conferinţa cu tema: Importanţa participării creştinilor la slujbele Bisericii.

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Vânători din Protopopiatul Târgu Neamţ va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar, în cadrul căreia preotul Gheorghe Onofrei va susține conferința cu tema: Misiunea în rândul tinerilor – cât investim și ce așteptări avem de la tinerii din parohie.

Înainte de a începe sesiunea de examene pe care studenţii le vor susţine la sfârşit de an universitar, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Iaşi vă invită în această zi, de la ora 21.00, la Catedrala Veche „Sfântul Gheorghe” din incinta Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, la slujba de priveghere închinată Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul.

Sfântul Ioan Rusul a dobândit darul de a fi sprijinitor al tinerilor, călăuză și păzitor al acestora. Și-a închinat tinerețea Mântuitorului Iisus Hristos, petrecându-și nopțile în priveghere și rugăciune. Lipsit de libertatea exterioară, el ne arată drumul spre libertatea cea veșnică: aceea de a rămâne credincios Bunului Dumnezeu.

Sâmbătă, 25 mai

În această zi, va avea loc sfinţirea Aşezământului Social „Sfânta Irina” al Parohiei Pacea (Protopopiatul Botoșani), situat lângă biserica parohială, eveniment care va fi precedat de săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul care, în după-amiaza aceleiaşi zile va sfinți locul şi va pune piatra de temelie pentru un lăcaş de cult în comunitatea din Gulioaia, parohie nou înfiinţată (decembrie 2023) în Protopopiatul Botoșani.

Întâlniri anuale ale tinerilor din protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor

În perioada 11 mai – 20 iunie 2024, Departamentul Misiune pentru Tineret organizează întâlnirile anuale ale tinerilor din protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor, după următorul program: 25 mai – Protopopiatul Dorohoi; 8 iunie – Protopopiatul Roznov; 15 iunie – Protopopiatul 1 Iași; 15 iunie – Protopopiatele 2 şi 3, Darabani, Piatra Neamţ şi Botoșani; 18 iunie – Protopopiatul Pașcani; 20 iunie – Protopopiatul Hârlău.

Pe data de 11 mai au avut loc întâlnirile tinerilor din protopopiatele Ceahlău, Săveni şi Târgu Neamț.

Parohia „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” – Dumești, Protopopiat 3 Iaşi, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfântul Apostol Barnaba”, în cadrul căreia preotul Constantin Marciuc va susţine conferinţa cu tema: Citirea și interpretarea Sfintei Scripturi în viața creştinului.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor