Actualitate

17 Septembrie 2019

Program de mentorat pentru elevii de la Seminarul Teologic Dorohoi

Începând cu anul școlar 2019 - 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în cadrul seminariilor și liceelor teologice din Arhiepiscopia Iașilor, începe Programul de Mentorat, proiect ce își propune să devină un factor diferențiator al acestor instituții de învățământ, cu o influență decisivă în formarea tinerelor generații.

Citește mai mult
16 Septembrie 2019

Concurs de toacă la Parohia Piscul Rusului

Duminică, 15 septembrie 2019, la Parohia Piscul Rusului din comuna Dagâța, Protopopiatul Iași III, județul Iași, cu prilejul hramului Înălțării Sfintei Cruci, s-a organizat Concursul de Toacă pentru copii „Chemarea Credinței”, competiție aflată la a III-a ediție. 

Citește mai mult
15 Septembrie 2019

„Omul se leapădă de sine atunci când așează Sfânta Scriptura drept călăuză”

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 15 septembrie 2019, credincioșii Parohiei „Buna Vestire” Soci din localitatea Borca, județul Neamț, au participat cu bucurie duhovnicească la slujba de sfințire a bisericii din sat. Sfintele slujbe au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de clerici.

Citește mai mult
14 Septembrie 2019

Slujbă arhierească la hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Brusturi – Neamț

Obștea Mănăstirii „Sfânta Cruce” din comuna Brusturi, județul Neamț, a îmbrăcat astăzi, 14 septembrie 2019, veșminte de sărbătoare, cu prilejul hramului așezământului monahal. Zeci de credincioși s-au rugat lui Dumnezeu, participând la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de stareți, preoți și diaconi.  

Citește mai mult
13 Septembrie 2019

Asociația Femeilor Ortodoxe din Oradea - AFOREO, în vizită la Iași

Societatea Ortodoxă a Femeilor Române din Iași – SOFR a avut bucuria de a fi gazdele membrelor Asociației Femeilor Ortodoxe din Oradea – AFOREO, în perioada 12 - 13 septembrie 2019.

Citește mai mult
12 Septembrie 2019

(Video) 25 de ani de la înființarea Batalionului 151 Infanterie „Războieni - Lupii Negri”

Zi de mare sărbătoare pentru militarii Batalionului 151 Infanterie „Războieni – Lupii Negri” din municipiul Iași – anul acesta, unitatea militară aniversează 25 de ani de la înființare.
 

Citește mai mult
11 Septembrie 2019

(Video) Troița ridicată în memoria eroilor militari români la Batalionul 151 Infanterie a fost sfințită

În după-amiaza zilei de miercuri, 11 septembrie 2019, la Batalionul 151 Infanterie „Războieni – Lupii Negri” din cartierul ieșean Tătărași, a avut loc o slujbă de binecuvântare a unui monument ridicat în memoria eroilor militari români căzuți la datorie în teatrele de operațiuni din Afganistan. Slujba de sfințire a troiței a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în prezența autorităților civile și militare.

Citește mai mult
11 Septembrie 2019

IPS Teofan a binecuvântat o troiță ridicată în memoria eroilor militari români

În după-amiaza zilei de miercuri, 11 septembrie 2019, la Batalionul 151 Infanterie „Războieni – Lupii Negri” din cartierul ieșean Tătărași, a avut loc o slujbă de binecuvântare a unui monument ridicat în memoria a doi eroi militari români căzuți la datorie în teatrele de operații din Afganistan. Slujba de sfințire a troiței a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în prezența autorităților civile și militare. 

Citește mai mult
10 Septembrie 2019

Festivitate de deschidere a anului școlar la Seminarul Teologic din Dorohoi

Luni, 9 septembrie 2019, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi - Botoșani, s-a desfășurat festivitatea de deschidere a noului an școlar.

Citește mai mult
10 Septembrie 2019

Întâlnire de lucru Pro Vita la Mănăstirea Miclăușeni

În data de 9 septembrie 2019, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, a organizat la Mănăstirea Miclăușeni din județul Iași, o întâlnire de lucru privind educația sănătoasă a tinerilor.  

Citește mai mult
10 Septembrie 2019

Olimpic internațional la Seminarul Teologic Ortodox din Iași

Începutul acestui an școlar vine cu o realizare deosebită pentru Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași. Elevul Emilian Pentiuc a obținut pentru a doua oară consecutiv, premiul întâi în cadrul celei de-a VI-a ediții a Olimpiadei Internaționale a Elenismului, competiție desfășurată în perioada 5 – 8 septembrie 2019 la Palatul Parlamentului din București.

Citește mai mult
10 Septembrie 2019

Întâlnire de lucru Pro Vita privind educația sănătoasă a tinerilor

Luni, 9 septembrie 2019, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat la Mănăstirea Miclăușeni, județul Iași, o întâlnire de lucru privind educația sănătoasă a tinerilor.

Citește mai mult
8 Septembrie 2019

Sfințire de casă parohială și socială în comunitățile din Banu și Flămânzi

În perioada 7 – 8 septembrie 2019, cu prilejul vizitelor pastorale efectuate în eparhie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat slujba sfințirii pentru două case ce fac parte din parohiile localităților Banu – județul Iași și Flămânzi – județul Botoșani.

Citește mai mult
8 Septembrie 2019

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului – hramul Mănăstirii Vorona din județul Botoșani

Prinos de mulțumire au adus Maicii Domnului sute de credincioși veniți din întreg ținutul Botoșaniului, la hramul mănăstirii din pădurea Voronei. De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie 2019, pelerini din județul Botoșani și nu numai, s-au adunat în duh de rugăciune, la hramul Mănăstirii Vorona. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un impresionant sobor de preoți și diaconi. 

Citește mai mult
8 Septembrie 2019

(Video) Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului – hramul Mănăstirii Vorona din județul Botoșani

Prinos de mulțumire au adus Maicii Domnului sute de credincioși veniți din întreg ținutul Botoșaniului, la hramul mănăstirii din pădurea Voronei. De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie 2019, pelerini din județul Botoșani și nu numai, s-au adunat în duh de rugăciune, la hramul Mănăstirii Vorona. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un impresionant sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
8 Septembrie 2019

Tabăra din Bodești - Neamț, la a VII-a ediție

În perioada 30 august - 02 septembrie 2019, copiii din Parohia „Sfântul Nicolae” Bodești, alături de cei din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Bodeşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, județul Neamț, cu ajutorul tinerilor din cadrul Asociației JoyCamps Romania, au participat în număr mare la Tabăra din Bodești, eveniment aflat la a VII-a ediţie. 

Citește mai mult
7 Septembrie 2019

IPS Mitropolit Teofan la Parohia Victoria - Botoșani: „Avem încredințarea că sufletul Părintelui Patriarh Teoctist se bucură văzându-vă pe dumneavoastră”

Sâmbătă seara, 7 septembrie 2019, credincioșii Parohiei Victoria din județul Botoșani, l-au primit cu bucurie duhovnicească pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Cu această ocazie, chiriarhul a sfințit o troiță și o fântână, a săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, și a binecuvântat ansamblul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Victoria.

Citește mai mult
4 Septembrie 2019

Biserica Parohiei Glodenii Gândului a fost resfințită

Începutul anului bisericesc a adus enoriașilor din localitatea Glodenii Gândului o mare bucurie. Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a îmbrăcat haina cea nouă a resfințirii. Lucrările de pictură și de renovare a sfântului locaș au durat aproape 10 ani, iar la data de 1 septembrie 2019, biserica a fost sfințită de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult
4 Septembrie 2019

Început de toamnă, de an şcolar şi de an bisericesc la Parohia Buhăeni – Drăgăneşti

Duminică, 1 septembrie 2019,  a fost o zi deosebită pentru comunitatea din satele Buhăeni şi Drăgăneşti din comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi. La Sfânta Liturghie, alături de credincioşii şi copiii din parohie, au  fost prezenţi în rugăciune şi locotenent-colonelul Vasile Mironescu şi locotenentul Grădinariu Ciprian de la Batalionul 151 Infanterie Războieni - „Lupii Negri”, din Iaşi. Ca şi în anii trecuţi, prin purtarea de grijă a părintelui Valentin Pâţâligă, comunitatea de la Biserica militară „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Tătăraşi a adunat un număr de 20 de ghiozdane echipate complet pentru şcoală, ce au fost împărţite  de cadrele militare copiilor din parohie.

Citește mai mult
3 Septembrie 2019

Accesul la evenimentele IBMF 2019, pe bază de rezervare online

În perioada 2 – 6 octombrie 2019, Iașiul va deveni pentru a treia oară centrul cântului bizantin din țară, adunând în capitala istorică a României renumiți interpreți ai artei muzicale psaltice, ce vor susține concerte de înaltă ținută și vor lua parte la diferite momente liturgice. Organizatorii Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași oferă posibilitatea de a rezerva gratuit și online locul la concerte. 

Citește mai mult

Pagini