Actualitate

4 Aprilie 2019

Preasfințitul Părinte Antonie a oficiat Taina Sfântului Maslu la Căminul de bătrâni din Bucium

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, voluntarii din ASCOR Iași s-au îngrijit de organizarea Tainei Sfântului Maslu la Căminul de Bătrâni ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Iași. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile la strană au fost date de voluntarii ASCOR Iași.

Citește mai mult
4 Aprilie 2019

„Pentru o unitate militară, drapelul semnifică același lucru precum Crucea pentru Biserică”

La Piatra Neamţ a avut loc marți ceremonialul de sfințire a Drapelului de luptă al Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”. La festivitatea care a fost prilejuită de aniversarea a 25 de ani de la înființarea unității a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de reprezentanți ai Armatei, ai autorităților locale și centrale, cadre militare, precum și militari în rezervă.

Citește mai mult
3 Aprilie 2019

(Video) 25 de ani de la înființarea Batalionului 634 infanterie „Petrodava”

25 de ani de la înființarea Batalionului 634 infanterie „Petrodava”

Citește mai mult
2 Aprilie 2019

Centrul „Cuvioasa Nazaria” – un loc de liniște trupească și sufletească pentru bunicii noștri

Suntem născuți din iubire și pentru iubire. Suntem născuți spre a ne îngriji unii de soarta altora, spre a ne păsa, spre a mângâia, spre a ocroti. Căci viața se cere a fi ocrotită încă din pântecele mamei și până la adânci bătrâneți. La Mănăstirea Văratec, Centrul pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria” ne amintește de grija, de atenția și de dragostea pe care este firesc să le avem față de bunicii noștri.

Citește mai mult
1 Aprilie 2019

Slujire arhierească la Stolniceni, comuna Răuseni: „Omul își răstignește inima când îi iartă pe vrăjmași”

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent duminica aceasta în Protopopiatul Iași 1. Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli” - Stolniceni, comuna Răuseni, județul Botoșani, după care a vizitat comunitățile parohiale din Glăvănești-Vechi, Glăvănești-Noi și Fântânele.

Citește mai mult
1 Aprilie 2019

(Foto) Liturghie și vizite arhierești în Protopopiatul Iași 1

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent duminica aceasta în Protopopiatul Iași 1. Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli” - Stolniceni, comuna Răuseni, județul Botoșani, după care a vizitat comunitățile parohiale din Glăvănești-Vechi, Glăvănești-Noi și Fântânele.

Citește mai mult
30 Martie 2019

(Video) O nouă pădure în Cetatea Iașului

ATOR Iași împreună cu Departamentul  Misiune și Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor și Ocolul Silvic Iași au organizat sâmbătă, 30 martie 2019, o nouă împădurire în Cetatea Iașului, pe strada Moara de Vânt.
 

Citește mai mult
29 Martie 2019

(Video) Lansarea cărții „Mărturii ale părinților și rânduieli bisericești despre pierderea unui copil prin avort spontan sau la naștere”

Lansarea cărții „Mărturii ale părinților și rânduieli bisericești despre pierderea
unui copil prin avort spontan sau la naștere”
 

Citește mai mult
29 Martie 2019

„Cupa Primăverii la fotbal” a parohiilor din Protopopiatul Iaşi III, la ediția a II-a

În data de 27 martie 2019, la ora 13:00, s-a dat startul celei de-a doua ediţii a competiţiei fotbalistice organizată de Protopopiatul Iaşi III. Astfel, sala de sport din localiatea Miroslava, a devenit, încă o dată, amfitrionul celor opt echipe care s-au luptat pentru a obţine un loc în etapa următoare.

Citește mai mult
28 Martie 2019

(Video) Întâlnire consultativă între reprezentanții asociațiilor de tineret în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Întâlnire consultativă între reprezentanții asociațiilor de tineret în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Citește mai mult
28 Martie 2019

Etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie, la Iași

În data de 23 martie 2019, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” - Iaşi și la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” - Iași s-a desfăşurat etapa judeţeană a Olimpiadei de religie, cultul ortodox, pentru clasele IV-XII.

Citește mai mult
28 Martie 2019

O nouă conferință preoțească. Sediul Protopopiatului Darabani, sfințit de IPS Mitropolit Teofan

Marți, 26 martie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a prezidat conferința preoțească semestrială a preoților din Protopopiatul Darabani. Un moment important al întâlnirii l-a constituit săvârșirea slujbei de sfințire a sediului Protopopiatului Darabani, care a trecut recent printr-o perioadă de renovare și de reamenajere interioară și exterioară.

Citește mai mult
28 Martie 2019

Curs de comunicare pentru promovarea şcolilor teologice

În zilele de 17 şi 18 martie 2019, la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iaşi, Sectorul Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat un curs de comunicare dedicat profesorilor şi elevilor responsabili cu promovarea şcolilor teologice din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.

Citește mai mult
26 Martie 2019

Hram la Sihăstria Voronei:„Pentru a ne cuprinde bucuria Duhului Sfânt, ne este necesară smerenia Maicii Domnului”

Mănăstirea Sihăstria Voronei a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare cu prilejul sărbătoririi hramului - Buna Vestire. Sfânta Liturghie dedicată marii sărbători a fost săvârșită la mănăstirea botoșăneană de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care, în cuvântul de învățătură, le-a vorbit credincioșilor și obștii monahale despre cum putem păstra în sufletele noastre bucuria Bunei Vestiri.

Citește mai mult
25 Martie 2019

(Video) Zi de Hram la Sihăstria Voronei

Sărbătoarea Bunei Vestiri a fost prăznuită astăzi, 25 martie 2019, la mănăstirea botoșăneană Sihăstria Voronei, de către un număr mare de credincioși.

Citește mai mult
25 Martie 2019

(Foto) Hramul Bunei Vestiri la Sihăstria Putnei. Sfântul Ierarh Nectarie, oaspete de seamă și împreună-rugător

Buna Vestire a fost sărbătorită în mod cu totul deosebit la Mănăstirea Sihăstria Putnei: Sfânta Liturghie dedicată hramului acestei așezări monahale a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurați de un sobor impresionant de preoți și diaconi. Alături de cei doi ierarhi s-a aflat în rugăciune la marea sărbătoare și Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, ale cărui sfinte moaște au poposit pentru câteva zile la mănăstirea bucovineană. Racla cu mâna dreaptă a Sfântului a fost adusă de o delegație de la mănăstirea din Insula Eghina (Grecia).

Citește mai mult
25 Martie 2019

„Unic din prima secundă”: Marșul pentru viață în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Marșul pentru viață a avut loc simultan în peste 600 de orașe din România și Republica Moldova. „Unic din prima secundă” a fost genericul sub care s-a derulat în acest an această manifestare dedicată protejării vieții. Tineri în special, dar și copii, adulți sau persoane în vârstă, susţinători ai programelor şi iniţiativelor provita,  au dorit să se alăture acțiunii. În continuare, vă prezentăm cum s-a desfășurat Marșul pentru viață în câteva dintre orașele și localitățile din Moldova.

Citește mai mult
25 Martie 2019

Vizite arhierești în Protopopiatul Hârlău. Al șaptelea copil al preotului Ionuț Găină a primit Taina Botezului

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a efectuat duminică vizite pastorale în trei parohii din Protopopiatul Hârlău. La primele ore ale dimineții ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Prăjeni, a vizitat apoi Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil - Miletin, după care a oficiat Taina Sfântului Botez pentru cel de-al șaptelea copil al preotului Ionuț Găină de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Vlădeni-Deal.

Citește mai mult
23 Martie 2019

(Video) 8000 de Ieseni la Marșul pentru Viață

Sâmbătă, 24 martie, a avut loc la Iași „Marșul pentru Viață” a fost organizat de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult
23 Martie 2019

Premii internaționale pentru elevii Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț: participanții au primit „Gold palette” și „Winner 2019”

Elevii Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, secția Patrimonui Cultural, au primit din partea Festivalului Internațional de Artă plastică pentru copii „The small Montmartre Of Bitola” – Macedonia, premiile „Gold palette” și „Winner 2019” pentru participarea la competiția de anul acesta, rezultatele fiind anunțate oficial pe site-ul festivalului.

Citește mai mult

Pagini