Arhiepiscopia Iasilor

12 Octombrie 2021

Închinătorii Sfintei Cuvioase Parascheva au primit „Ghidul pentru pelerini”

Urmând tradiția ultimilor ani, Mitropolia Moldovei și Bucovinei oferă tuturor închinătorilor Sfintei Cuvioase Parascheva publicația „Ghidul pentru pelerini”. Toți cei care vor veni la baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane, vor primi gratuit, prin intermediul voluntarilor, un ghid practic ce cuprinde viața și acatistul celor doi sfinți, precum și recomandări privind conduita sanitară și socială.

Citește mai mult
12 Octombrie 2021

(Foto) Liturghie în aer liber alături de pelerinii Sfintei Parascheva

Marți, 12 octombrie 2021, la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți din Protopopiatul Piatra Neamț și diaconi sub protia părintelui Valentin Tofan, protoiereul de Piatra Neamț, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul academic „Byzantion” dirijat de lect. univ. dr. Adrian Sîrbu.

Citește mai mult
11 Octombrie 2021

(Foto) Priveghere în cinstea Sfântului Gheorghe Pelerinul, la Catedrala din Iași

Luni, 11 octombrie 2021, la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost avut loc Privegherea în cinstea Sfântului Gheorghe Pelerinul. Slujba a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi sub protia părintelui arhimandrit Andrei Vinca, slujitor la catedrala ieșeană, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane.

Citește mai mult
11 Octombrie 2021

(Foto) Cu mic, cu mare... în duh de rugăciune la racla Cuvioasei Parascheva

Închinători la Sfânta Parascheva și la Sfântul Gheorghe Pelerinul de-a lungul zilei de 11 octombrie 2021.

Citește mai mult
10 Octombrie 2021

(Foto) Sfințirea Bisericii „Sfânta Mahramă a Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni” – o adevărată bijuterie a Iașului

Biserica cu hramul „Sfânta Mahramă a Domnului” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” – unul dintre cele mai impresionante şi mai frumoase noi locaşuri de cult din capitala Moldovei – a fost astăzi sfinţită de trei ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de un sobor numeros de preoţi şi diaconi.

Citește mai mult
10 Octombrie 2021

(Video) Biserica „Sfânta Mahramă a Domnului” a fost sfințită de trei ierarhi

Biserica cu hramul „Sfânta Mahramă a Domnului” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” – unul dintre cele mai impresionante şi mai frumoase noi locaşuri de cult din capitala Moldovei – a fost astăzi sfinţită de trei ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de un sobor numeros de preoţi şi diaconi. Noua biserică târnosită are turlă bizantină, pridvor deschis, inspirat de stilul brâncovenesc, trepte, pavajul pridvorului și pardoseala interioară din marmură albă de Rușchița, catapeteasma din lemn de tei sculptat poleită în întregime cu foiţă de aur și este îmbodobită în întregime în mozaic din piatră naturală. În semn de recunoştinţă pentru implicarea exemplară, părintele paroh Neculai Dorneanu a primit „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.

Citește mai mult
10 Octombrie 2021

(Video) IPS Teofan: „Dumnzeu – Iisus Hristos este Domnul Învierii”

Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ținută cu prilejul sfințirii Bisericii „Sfânta Mahramă a Domnului” din Iași, în Duminica a XX-a după Rusalii, 10 octombrie 2021.

Citește mai mult
10 Octombrie 2021

(Video) Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană – Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană – Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

Citește mai mult
10 Octombrie 2021

PS Părinte Nichifor Botoșăneanul: „Viața creștinului trebuie să fie o pregătire permanentă pentru întâlnirea cu Dumnezeu”

Astăzi, în Duminica Învierii fiului văduvei din Nain, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în incinta Catedralei mitropolitane din Iași de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
10 Octombrie 2021

Momente istorice la Iași: una dintre cele mai frumoase biserici nou construite, sfințită de trei ierarhi

Pagini