Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 4-10 august 2024
În perioada 4-10 august 2024, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
În perioada 4-10 august 2024, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Joi, 1 august, de la ora 13.30, în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a prezidat întâlnirea clericilor din municipiul Iași.
Mănăstirea Sihla va îmbrăca haine de sărbătoare săptămâna viitoare cu prilejul hramului lăcaşului, prăznuit, ca în fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Teodora. Programul religios va începe în ajun cu o slujbă de priveghere, urmată de o procesiune la peștera Sfintei unde va fi săvârșită Sfânta Liturghie.
În cea de-a doua seară a festivalului „Serile Filmului Românesc”, la Ateneul Național din Iași a fost proiectat filmul „Ecce Homo Brâncoveanu” în regia lui Dan Pița. În deschiderea evenimentului, părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, a oferit regizorului distincţia „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în semn de apreciere pentru munca depusă la realizarea acestuia.
Pentru al șaptelea an consecutiv, copiii din Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Podu Jijiei se bucură de o minivacanță în diferite zone istorice și turistice ale României. În perioada 22-25 iulie, 23 de copii implicați activi în viața bisericii și a comunității, în mod deosebit în perioada sărbătorilor de iarnă, au beneficiat de patru zile de vacanță în Bucovina.
Ieri s-au împlinit 17 ani de la mutarea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Teoctist Arăpașu, cel de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, comunitatea din Stăuceni și mai cu seamă din satele Victoria, unde se află biserica ctitorită de Patriarhul Teoctist și Tocileni, satul în care Preafericirea Sa a văzut lumina zilei, au îmbrăcat haine de sărbătoare, venind cu mic, cu mare la pomenirea celei mai importante personalități care s-a născut pe aceste meleaguri.
Părintele protosinghel Stelian Boaru, slujitor și duhovnic al Mănăstirii Văratec din județul Neamț, a trecut la Domnul luni, 29 iulie, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Calinic, Veniamin și Mamant.
Duminică după-amiază, 28 iulie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat slujba punerii pietrei de temelie a bisericii „Sfânta Treime” - Tocileni, comuna Stăuceni, Protopopiatul Botoșani.
Ediția a XV-a de anul acesta a invitat tinerii să mediteze la tema: „Patima – căutarea infinitului în lucruri finite”. Peste 500 de tineri, împreună cu preoții moderatori și voluntarii, au însuflețit „Poiana Prieteniei” în aceste zile de vară, 22-25 iulie.
În zilele de luni și vineri (22 și 26 iulie 2024), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, pentru cei peste 350 de tineri prezenți în „Tabăra din pridvorul satului” din parohiile Valea Adâncă I și Schitu-Duca s-a desfăşurat o nouă activitate de prevenire a fenomenului bullying și cyberbullying, a traficului informațional, precum și reducere a riscurilor de victimizare a tinerilor.