În ultima zi a lunii septembrie, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, a avut loc întâlnirea preoților Protopopiatului Iași 3, în cadrul conferinţei pastoral-misionare semestriale de toamnă, dedicată „Anului comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”. Conferința s-a desfășurat la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Voinești 1.
Sfânta Liturghie, săvârșită în biserica parohială de către PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de preoți, a așezat duhovnicește pe cei prezenți pentru a se deschide, prin comuniunea euharistică, spre meditația teologică ce a urmat.
Întâlnirea ce a urmat, prezidată de Preasfințitul Părinte Nichifor, a fost moderată de părintele arhim. Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, iar referatul cu tema „Cimitirul - spațiul întâlnirii dintre generații” a fost susținut de părintele George Bamboi. Părintele conferențiar, după ce a prezentat pe scurt obiceiuri și ritualuri de înmormântare din culturile lumii din vremurile vechi, a vorbit despre aspectele teologice, pastorale și administrative referitoare la cimitir ca loc al comuniunii dintre generații, concluzionând că „această comuniune dintre generații se evidențiază în deplinătatea sa sub două aspecte: comuniunea euharistică, unde în Sfântul Potir ne întâlnim și vii și adormiți și comuniunea de iubire manifestată prin faptele de milostenie, rugăciuni, pomeniri și îngrijirea mormintelor celor dragi care au trecut la Dumnezeu. Aceste fapte ale iubirii, elemente fundamentale în relațiile dintre creștini, ca mădulare ale trupului tainic al lui Hristos, au puterea, prin lucrarea harului lui Dumnezeu, să-i așeze și să-i țină în comuniune, în Biserică, pe cei vii cu cei adormiți”.
Preasfințitul Nichifor a făcut aprecieri asupra temei prezentate, nuanțând unele aspecte teologice, arătând că cimitirul este orizontul învierii și al Împărăției cerurilor. Ierarhul a vorbit despre vizitarea și îngrijirea mormântului, care nu trebuie să se facă în mod idolatru din partea creștinului, limitând întâlnirea cu cel ce a trecut la cele veșnice doar la spațiul mormântului în sine, ci este chemat, prin credință, să înțeleagă întâlnirea cu cel ce nu mai este printre noi în orizontul Învierii. Părintele Episcop vicar a subliniat, între altele, valoarea epitafurilor, compoziții lirice de dimensiuni restrânse scrise și ca rugăciune și ca elogiere a celui adormit, care sunt de dorit a fi mărturisiri de credință și expresii de iubire.
Cimitirul – „facultatea facultăților și școala școlilor”
În continuare, părintele consilier Nicodim a adăugat faptul că cimitirul este spațiul unde se transmit valorile creștine copiilor și tinerilor care vin la mormântul bunicilor sau al părinților, aici aflând că omul este chemat la nemurire, la dobândirea Împărăției Cerurilor, unde există posibilitatea reîntâlnirii cu cei dragi. De asemenea, a insistat pe oportunitatea pe care o are preotul de a face cateheză la înmormântare, mai ales pentru cei pe care nu-i întâlnește decât la astfel de ocazii.
Părintele protopop Mihail Roșu a exprimat în numele tuturor preoților gratitudinea față de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, care a slujit împreună cu preoții din Protopopiatul Iași 3 și a zăbovit pentru îndrumare și frumoasă împreună sfătuire cu părinții parohi.
Așadar, cimitirul, „facultatea facultăților și școala școlilor”, după cuvântul părintelui Cleopa Ilie, este locul de cultivare și șlefuire al credinței, nădejdii și al dragostei responsabile pentru cei adormiți. Tema anului comemorativ rămâne deschisă, cu posibilitatea aprofundării acestora şi la conferinţele preoţeşti administrative lunare, precum şi în cadrul cercurilor misionar-pastorale programate la nivelul Protopopiatului Iași 3, în perioada care urmează. (Misionar protopopesc, Iași 3 – Pr. Teodor Mihăilă)