Miercuri, 16 Martie 2022

Încă ne aflăm în luna mărțișorului, a celebrării reînvierii naturii și a femeii. În acest context, bunicuțelor beneficiare ale Centrului de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din cadrul Protopopiatului II Iași al Arhiepiscopiei Iașilor li s-a reamintit prețuirea calității lor de femeie, prin cântec și poezie.

Astfel, copilașii beneficiari a trei centre de zi de copii din Iași - centrele de zi pentru copii „Sfânta Marina” și „Sfântul Stelian” din cadrul fundației „Solidaritate și Speranță” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și „Centrul de Zi pentru Copiii din Comuna Aroneanu” - Iași - au pregătit cu drag câte un program presărat cu multă emoție față de persoana care, pentru unii dintre ei, reprezintă întregul univers - mama sau bunica.

Evenimentul a avut loc și în scopul construirii de punți intergeneraționale, scop propus de cele trei instituții implicate prin colaborările proaspăt inițiate. Acest timp de punți sunt extrem de necesare pentru dezvoltarea spiritului de apartenență la o rețea socială dincolo de grupul strâns de covârstnici, rețea în care să se poată manifesta firesc schimbul de cunoștințe și comportamente care să aducă în atenția beneficiarului importanța și valoarea experienței de viață, a originii și tradiției (în cazul copiilor) și readucerea aminte a frumuseții și gingășiei vieții, atunci când praful amenință să se aștearnă (în cazul vârstnicilor). Ambele situații amplifică motivația de explorare a vieții, îmbogățind-o experiențe valoroase și folositoare.

Inițiativa evenimentului aparține coordonatorului Centrului de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” - asistentul social Brînză-Abunei Ionela - care a moderat cele văzute, auzite și simțite în cele aproximativ 60 minute împreună cu colegii săi de la centru și cu colegele de breaslă de la cele trei centre de zi de copii: doamna Vasiliu Elena (asistent social la „Centrul de Zi pentru Copiii din Comuna Aroneanu”), pedagogii sociali Călin Maria și Pleșcan Melania de la același centru, Narcisă-Andreea Găină, coordonator Centrul de zi pentru copii „Sfântul Stelian” și Andreea Axinte, asistent social la Centrul de zi pentru copii „Sfânta Marina”.

Gingășia și dragostea copiilor din Centrele de zi „Sfânta Marina și Sfântul Stelian” față de bunicuțele de la Centru de zi pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” a fost aratată prin momentul artistic în cadrul evenimentului „Cântec și poezie pentru bunica” organizat cu ocazia zilei internaționale a femeii. Am reușit să unim în acest eveniment două categorii aparent paradoxale: copii și bătrânii și totodată să suplinim carența afectivă a acestora la zi de sărbătoare: ziua femeii. Sunt poate copii care nu au bunici și bunicii care nu au nepoți însă prin evenimentul propus am dorit să depășim această barieră relațională de ordin biologic sau familial și să ne arătăm prețuirea față de dragostea părintească și de cea a bunicilor ce le sunt atât de dragi nepoților!, ne-a declarant Narcisă-Andreea Găină, coordonatorul Centrului de zi pentru copii „Sfântul Stelian”.

Proiectul interinstituțional și intergenerațional îți propune crearea unui cadru proprice care să promoveze și să susțină dialogul între copii și seniori. Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, prin icoana sa, a binecuvântat evenimentul, poposind în mijlocul copiilor și a vârstnicilor aflați în sala de ședință a Protopopiatului II Iași. El constat se îngrijește pentru a putea oferi beneficiarelor o bătrânețe trăită cu credință, în nădejde, având dragoste și sens, o viață trăită cu demnitate și înțelepciune, toate întru bucurie. Când spunem «bunică», spunem căldură, gingășie, dragoste, blândețe - pe toate acestea, beneficiarele centrului le-au arătat față de copiii centrelor de zi în timpul evenimentului. Jovialitatea, energia, entuziasmul și bucuria copiilor  au transmis bunicuțelor faptul că ele contează, că mai au multe de oferit societății, ceea ce le face să se simtă mai puțin marginalizate, abandonate sau izolate, ne-a relatat asistentul social Brînză-Abunei Ionela, coordonatorul Centrului de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”.

La sfârșit, fiecare beneficiar, dar și angajat al intituțiilor implicate, a experimentat marea bucurie și împlinire a unei îmbrățișări, a unei aprecieri, a câștigului unui nou prieten sau de a fi făcut posibilă o așa mare de bucurie în urma proiectului interinstituțional și intergenerațional. (Vasiliu Elena, asistent social la „Centrul de Zi pentru Copiii din Comuna Aroneanu”)