Duminică, 4 Iunie 2023
Flavius Popa

În Duminica Rusaliilor, ziua când Biserica amintește de momentul Pogorârii Duhului Sfânt în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, precum și slujba Vecerniei plecării genunchilor, la Catedrala Mitropolitană din Iași. La final, ierarhul a citit cele șapte rugăciuni speciale, care simbolizează cele șapte daruri ale Sfântului Duh. iar cei prezenți au primit ramuri binecuvântate de tei, în amintirea momentului Cincizecimii.

Istoria bisericească ne prezintă faptul că marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli în cetatea Ierusalimului reprezintă momentul în care Sfânta Biserică a fost întemeiată în mod văzut. După primirea Sfântului Duh, Apostolii Mântuitorului au mers să propovăduiască Evanghelia tuturor neamurilor, înființând biserici locale și rânduind episcopi în cetăți. Acest eveniment istoric a fost celebrat în această dimineață la Catedrala Mitropolitană din Iași, de către IPS Părinte Mitropolit Teofan.

După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit a vorbit despre modul în care Duhul Sfânt se poate sălășlui printre oameni:

Omul purtător de Duh Sfânt este cel care se încrede în Dumnezeu, nu în forțele sale proprii, arătând prin aceasta că suntem chemați să învățăm din înțelepciunea omenească, să ne străduim și noi cu puterile noastre, dar nu în înțelepciunea omenească și în puterile noastre ne punem nădejdea, ci nădejdea ne este Tatăl, scăparea ne este Fiul și acoperământul nostru este Duhul Sfânt. Un om purtător de Duhul Sfânt este un om purtător de pace și de bucurie. Un om purtător de Duhul Sfânt este un om smerit. În omul mândru, ambițios, doritor de a domina cu orice preț, Sfântul Duh nu poate să se sălășluiască. O altă formă prin care se arată prezența Duhului Sfânt sau un alt om în care puterea Duhului Sfânt se arată, este cel care tânjește după liniște.

În cadrul slujbei, părintele Gabriel Bibire, diacon al Catedralei Mitropolitane, a primit rangul de arhidiacon, iar după împărtășirea cu Sfintele Taine, ieșenii au participat la slujba Vecerniei plecării genunchilor, în cadrul căreia au fost citite cele șapte rugăciuni special rânduite, în amintirea celor șapte daruri ale Duhului Sfânt. După ce au primit ramurile și frunzele binecuvântate de tei, cei prezenți au luat binecuvântare de la Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. 

Frunzele de tei sau de nuc ne aduc aminte de momentului când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinții Apostoli în chip de limbi de foc.

Relatarea Cincizecimii o putem vedea în Faptele Apostolilor

Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. (Faptele Sfinților Apostoli 2: 1-6)

Mâine, de sărbătoarea Preasfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sluji la Mănăstirea Guranda din județul Botoșani. 

Vă invităm să accesați și:

(Video) IPS Teofan: „Orice prezență în viața Bisericii este o prezență sub adumbrirea Duhului Sfânt”

(Video) Praznicul Cincizecimii, la Catedrala Mitropolitană din Iași