Ziua a treia a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Mitropolitană din Iași și a fost urmată de un atelier de muzică psaltică intitulat „Stilul calofonic, de la tehnică la interpretare”, avândul ca invitat pe Dimitrios Galanis din Grecia.
Cea de-a treia zi din cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași a început cu Sfânta Liturghie care a fost săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Iași, începând cu ora 9.00. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane și de către Marilyn Accaoui Leigne din Liban.
Începând cu ora 10.00, a urmat un atelier de muzică psaltică - „Stilul calofonic de la tehnică la interpretare”, avându-l ca invitat pe Dimitrios Galanis din Grecia. Evenimentul s-a desfășurat în Sala „Iustin Moisescu” din incinta Ansamblului Mitropolitan.
De la ora 20.00 se va săvârși Slujba Privegherii în cinstea Acoperământului Maicii Domnului. Privegherea va fi alcătuită din Vecernia Mare și Litie, urmate de Utrenie și Sfânta Liturghie.
Mai multe detalii cu privire la programul și invitații evenimentului pot fi aflate de pe pagina de Facebook Iași Byzantine Music Festival și de pe site-ul oficial www.ibmf.ro.