Duminică, 25 Aprilie 2021
Flavius Popa

De marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie pe podiumul amenajat în fața Catedralei Mitropolitane. Conform tradiţiei, clericii şi credincioşii au purtat ramuri de salcie, iar veşmintele slujitorilor au fost de culoare verde, în amintirea momentului în care mulţimea din Ierusalim l-a întâmpinat pe Mântuitorul Hristos strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”.

Ieșenii și pelerinii care s-au închinat la cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, s-au rugat în această dimineață, cu ramuri de salcie în mâini, la sfintele slujbe oficiate de Florii. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat pe amplasamentul din fața catedralei. Liturghia de astăzi s-a săvârșit ținând cont de regulile sanitare în vigoare, cu sprijinul voluntarilor Sfintei Parascheva. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus”, dirijat de Costel Mirel Nechita.

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură referitor la marea sărbătoare a Floriilor: „Acest eveniment istoric este de mare importanță pentru iconomia mântuirii, Intrarea Domnului în Ierusalim. Conștiința Bisericii a menținut în inima ei acest moment, i-a relevat adâncimile și luminile, și a încercat să-l așeze ca prezență duhovnicească în viața omului, prelungind acest moment istoric în viața fiecărui om, viața fiind Ierusalimul în care Domnul Hristos dorește să intre. Viața, mintea, inima și sufletul omului au fost văzute de Cer și de părinții de pe pământ ca fiind Ierusalimul în care Domnul Hristos dorește să intre. Împărăția cerurilor, adică Ierusalimul cel Ceresc, se află înăuntrul vostru, spune Mântuitorul”.

Totodată, ierarhul a afirmat că Săptămâna Mare ne cheamă să ne apropiem mai mult de Domnul Hristos prin Sfintele Taine: „Suntem în ajunul Săptămânii Mari, o săptămâna binecuvântată, în care cu toată murdăria din noi putem îndrăzni a face ceva curățenie prin post, prin rugăciune, prin spovedanie, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, pentru ca noaptea de Paști să nu găsească viața noastră zăvorâtă cu mii de lacăte, nepermițând luminii Învierii să pătrundă chiar și în ungherele vieții noastre, cele mai pline poate de păcate, de îndoieli, de frământări. Nădăjduim că Dumnezeu, dinafara porților, și noi, cu cheia în mână, în interiorul cetății, să facem împreună, El în mod special – noi doar să nu ne opunem, ca porțile să se deschidă, lumina Învierii să pătrundă în noi, iar Domnul să se așeze cu noi la masă și să cinăm împreună cu El”.

În cadrul slujbei, părintele ieromonah Diodor Prelucă, slujitor la Catedrala Mitropolitană, a primit rangul de protosinghel din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei.

La finalul Sfintei Liturghii, credincioșii au fost binecuvântați de IPS Părinte Teofan.

Această zi amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale

Cu doar câteva zile înainte de Sfintele Pătimiri, Mântuitorul Hristos a intrat în cetatea Ierusalim, călare pe un mânz de asină. În Sfânta Evanghelie după Matei aflăm că cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale; Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!

Slujbe live de la Catedrala Mitropolitană

Începând din această seară, portalul Doxologia.ro va transmite live pe rețelele de socializare slujbele săvârșite în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. De asemenea, site-ul nostru va transmite în direct sâmbătă seara, Slujba Învierii Domnului Hristos, oficiată de Părintele Mitropolit Teofan.