În data de 09 iunie 2022, în cadrul Protopopiatului Iași III, a avut loc atelierul catehetic pentru pregătirea catehezelor demonstrative care vor fi susținute de preoți în anul 2022. După săvârșirea Sfintei Liturghii la Parohia „Sfântul Dumitru” din Zanea, comuna Ciurea, unde gazdă bună și primitoare a fost părintele Vasile Răzvan Grierosu, clericii au participat la trei sesiuni de formare.
Prima sesiune a constat în participarea la o cateheză care a avut ca temă „Rugăciunile pentru cei vii și pentru cei morți – expresii ale comuniunii de iubire”, susținută de responsabilul pe cateheză, preotul Pădure Dan. A fost o cateheză interactivă, cu conținut bogat, unde întrebările, răspunsurile și mărturiile preoților prezenți ne-au îmbogățit duhovnicește. Cea de-a doua sesiune a implicat pe preoți în analiza experienței la care au luat parte și modul cum trebuie alcătuită și susținută o cateheză. S-au evidențiat etapele realizării unei cateheze și modul prezentării acesteia într-un cadru plăcut și prietenos.
Cea de-a treia sesiunii a întâlnirii a dat prilejul fiecărui preot să arate care este tema catehezei pe care urmează să o susțină în parohie.
Câțiva dintre participanți ne-au oferit impresii în urma participării la această activitate:
A fost un moment foarte antrenant. Preotul catehet a prezentat informații captivante despre rugăciune prin care ne-a stârnit curiozitatea. Cred că toți participanții au plecat mai îmbogățiți la casele lor, cu gândul de a pune în practică în parohiile lor cele ce s-au discutat. În vremurile de secularizare pe care le trăim este foarte importantă cateheza pentru aducerea credincioșilor la Biserică. (pr. Vasile Matcovici, Parohiea „Sf. Ilie”, Popești).
A fost un training foarte constructiv și folositor pentru preoții prezenți, ne-am aprofundat cunoștințele și am fixat metode și experiențe pentru a crește în cunoașterea și aplicarea catehezei în parohia noastră. A fost foarte folositor și interactiv. (pr. Ștefan Răzvan Damaschin, Parohia Drăgușeni)
Activitatea catehetică aduce un suport nouă, preoților, cum să punem în valoare rugăciunea sau orice temă vom susține în parohie și mai ales conlucrarea mântuitoare care o avem cu toții. (pr. Ioan Șuleapă, Parohia ,,Sf. Ap. Petru și Pavel”, Slobozia)