(Video) Noi coordonatori pentru „Pridvorul satului”
Noi coordonatori pentru „Pridvorul satului”
Noi coordonatori pentru „Pridvorul satului”
Ieri, 4 mai 2017, la Iaşi a avut loc ceremonia de deschidere a celei de a V-a ediţii a Simpozionului Internaţional „Martiriu şi memorie din România comunistă“. Aceasta s-a desfăşurat în Sala „Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi.
Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” din Durău găzduiește și anul acesta Conferințele preoțești organizate pentru părinții slujitori din parohiile Arhiepiscopiei Iașilor.
A început ediția a V-a a Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae”
La Iași a debutat aseară cea de-a V-a ediție a Simpozionului Internaţional „Dumitru Stăniloae“. Sub genericul „Comunismul în memoria Bisericii”, la Teatul Național „Vasile Alecsandri” a fost organizată o dezbatere la care au fost invitați Teodor Baconschi, diplomat, scriitor și teolog, Matei Cazacu, cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique din Franța și conferențiar la Institut National des Langues et Civilisations Orientales din Paris, Adrian Opre, profesor universitar la Facultatea de Psihologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Moderatorul întâlnirii a fost Radu Preda, președintele IICCMER, iar prezentatoare Ana Maria Țoc. De la eveniment nu a lipsit nici Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași a găzduit în seara zilei de miercuri, 3 mai 2017, dezbaterea publică cu tema „Comunismul în memoria Bisericii”. Evenimentul a reprezentat deschiderea Simpozionului Internațional „Martiriu și Memorie din România comunistă”, ce se desfășoară la Iași în această săptămână.
„Există tot mai mult ispita în România de astăzi și în lumea de astăzi de a se surghiuni creștinismul din cetate, de a se spune: Fii creștin, dar la tine acasă. Nu ne interesează credința ta. Du-te și roagă-te la tine, poartă-ți cu tine credința, dar când vii în societate ești doar cetățean! Asta e schizofrenie, nu se poate așa ceva. Suntem plenar creștini și în cetate. De îndată ce punem piciorul în cetate, suntem cetățeni.”
În Parohia Loturi Enescu din Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani, s-a pus duminică, 30 aprilie 2017, piatra de temelie pentru Biserica „Înălţarea Domnului“. Tot duminică, s-a sfinţit locul pe care se va ridica o biserică în Filia Şiştari - Bucium, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ.
Duminica Mironosiţelor, 30 aprilie 2017, a fost o zi binecuvântată pentru Parohia „Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil“, din localitatea Cristineşti, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani.
Biserica Mănăstirii Copou din Iaşi şi-a serbat duminică, 30 aprilie 2017, hramul. În ajunul sărbătorii s-a oficiat slujba Vecerniei, iar duminică s-au săvârşit Ceasurile, Acatistul şi Sfânta Liturghie.