Marţi, 17 Mai 2022

Duminică, 15 mai, membrii Colegiului „Sfântul Nicolae” au poposit în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Șendreni, comuna Victoria, județul Iași. Activitatea organizată aici a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie, fiind urmată de alte momente interactive dedicate în special copiilor.

La finalul întâlnirii, părintele paroh Constantin-Mădălin Gîlcă ne-a declarat: „Parohia noastră s-a bucurat de un eveniment social-filantropic deosebit. Un grup de tineri inimoși, studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă «Dumitru Stăniloae» şi membri ai Colegiului «Sfântul Nicolae» din Iași, s-au deplasat în satul nostru pentru a aduce jucării copiilor în cadrul Proiectului «Din copilăria ta, pentru copilăria lor». Ne dorim ca să păstrăm legătura și să demarăm un parteneriat frumos împreună. Mulțumim celor de la Colegiul «Sfântul Nicolae»  pentru efort, dăruire, dar și pentru faptul că aduc bucurie prin mijlocirea Sfântului Nicolae. Aceasta este dovada că Sfântul Nicolae nu vine la copii doar iarna. El vine în mijlocul nostru ori de câte ori aducem bucurie în inimile copiilor”.

Comunitatea din Iași, pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, este recunoscută pe plan local și regional pentru numeroasele sale activități sociale, culturale și educaționale. Colegiul „Sfântul Nicolae”, alcătuit din studenți de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” și studente în cadrul UAIC, își propune ca prin proiectele sale să contribuie semnificativ atât la misiunea și pastorația Bisericii, cât și la modul prin care tânărul teolog poate dobândi experiențe formative prin voluntariat.