Actualitate

25 Martie 2026

Hramul Mănăstirii Sihăstria Voronei, sărbătorit în ziua Bunei Vestiri: „Maica Domnului este punte și cale pentru fiecare dintre noi”

Sărbătoarea Bunei Vestiri, cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului, a prilejuit momente de aleasă bucurie duhovnicească la Mănăstirea Sihăstria Voronei din județul Botoșani, care și-a serbat hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
25 Martie 2026

(Video) Buna Vestire, hramul Schitului „Sfântul Nifon” din Neamț

Cea dintâi sărbătoare închinată Preasfintei Fecioare Maria, Buna Vestire, a fost cinstită în această dimineață la Schitul „Sfântul Nifon”, prin săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia, o rânduială specială ce marchează acest moment important din istoria mântuirii neamului omenesc. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
25 Martie 2026

(Video) PS Nichifor Botoșăneanul: „Astăzi începe o restaurare a omului, o readucere a lui, cum a fost Adam înainte de cădere”

Predica Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, ținută de sărbătoarea Bunei Vestiri, 25 martie 2026, la Schitul „Sfântul Nifon” din județul Neamț.

Citește mai mult
25 Martie 2026

PS Nichifor Botoșăneanul, la hramul Schitului „Sfântul Nifon” – Neamț: „Acest praznic este pus înainte să înțelegem că noi avem un rost, cu fiecare dintre noi Dumnezeu are o lucrare”

Cea dintâi sărbătoare închinată Preasfintei Fecioare Maria, Buna Vestire, a fost cinstită în această dimineață la Schitul „Sfântul Nifon”, prin săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia, o rânduială specială ce marchează acest moment important din istoria mântuirii neamului omenesc. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
24 Martie 2026

Profesori din toată țara, reuniți la Găbud pentru o întâlnire despre vulnerabilitate și siguranță emoțională

În perioada 20–22 martie 2026, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” Găbud (jud. Alba), a avut loc o nouă întâlnire a comunității profesorilor Sinaxa Educațională, organizată în parteneriat cu comunitatea IMPACT a jurnaliștilor.

Citește mai mult
24 Martie 2026

Marșul pentru viață de la Iași: comunitatea se adună în sprijinul vieții pe 29 martie

Pe 29 martie 2026, Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, invită oamenii de toate vârstele să participe la Marșul pentru viață. Evenimentul face parte din seria activităților dedicate Lunii pentru viață și își propune să transmită un mesaj de susținere și promovare a valorilor vieții, cu accent pe solidaritatea față de femeia însărcinată aflată în dificultate și pruncul din pântece.

Citește mai mult
24 Martie 2026

Psihologul Gilia Crăciun a susținut un atelier despre relațiile de cuplu la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Curături

În data de 22 martie, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Curături, unde paroh este preotul prof. Nichifor Hrestic, a avut loc un atelier interactiv pentru cupluri, susținut de Gilia Crăciun, psiholog în cadrul Departamentului Pro Vita Iași.

Citește mai mult
24 Martie 2026

Vernisaj la Iași: expoziția „Doamnele Moldovei”, o incursiune în istoria și spiritualitatea feminină a spațiului moldav

Marți, 24 martie 2026, Muzeul Mitropolitan Iași a găzduit vernisajul expoziției temporare „Doamnele Moldovei”, un eveniment cultural deosebit, organizat în parteneriat cu Complexul Muzeal Național Neamț. Deschiderea oficială a avut loc la ora 12:00, în sala Baptisteriu, în prezența invitaților și a numeroși iubitori ai patrimoniului cultural și religios.

Citește mai mult
24 Martie 2026

Experiență filantropică și formare profesională pentru studenții de la Teologie, la Hârja

În perioada 20–22 martie 2026, ansamblul de servicii socio-medicale și educaționale din satul Hârja, comuna Oituz, județul Bacău, a găzduit un grup de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, aparținând specializării Teologie Ortodoxă – Asistență Socială.

Citește mai mult
24 Martie 2026

Părintele Gavril Damian a fost înmormântat la Botoșani

Părintele Gavril Damian, cel care a fost slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Hănești și care a trecut Domnul sâmbătă, 21 martie, a fost înmormântat marți. Slujba de prohodire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult
24 Martie 2026

Seminarul de la Mănăstirea Neamț, dublu premiu la Festivalul „Buna Vestire”

Duminică, 22 martie 2026, localitatea Fundu Moldovei, din județul Suceava, a devenit capitala muzicii corale religioase, găzduind cea de-a XXXIV-a ediție a prestigiosului Festival-Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”. Într-o competiție marcată de o încărcătură emoțională aparte, Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a strălucit prin prestațiile celor două formații corale reprezentative: „Victor Ojog” și „Gloria Dei”.

Citește mai mult
24 Martie 2026

Conștiința canonică ieri și astăzi – temă de reflecție academică la Iași

Luni, 23 martie 2026, de la ora 14:00, în sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan din Iași, a avut loc prelegerea prof. univ. dr. Theodoros Ghiankou, profesor emerit de drept canonic la Tesalonic și consilier pe probleme teologice și canonice al Patriarhiei Ierusalimului, intitulată „Conștiința canonică ieri și astăzi”.

Citește mai mult
23 Martie 2026

(Video) Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Mitropolitană din Iași

Luni seară, 23 martie, în toate bisericile a fost oficiată prima denie din acest an, în cadrul căreia s-a citit Canonul Sfântului Andrei Criteanul. La Catedrala Mitropolitană din Iași, slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Întrucât sărbătoarea Bunei Vestiri va fi celebrată miercuri, conform indicațiilor tipiconale, Canonul cel Mare a fost citit integral în această seară.

Citește mai mult
23 Martie 2026

Prima denie din acest an, la Catedrala Mitropolitană: „Starea de pocăință înseamnă privirea fiecăruia în biografia proprie, sesizând prezența întunericului, a mormântului, a păcatului, a fărădelegii”

Luni seară, 23 martie, în toate bisericile a fost oficiată prima denie din acest an, în cadrul căreia s-a citit Canonul Sfântului Andrei Criteanul. La Catedrala Mitropolitană din Iași, slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Întrucât sărbătoarea Bunei Vestiri va fi celebrată miercuri, conform indicațiilor tipiconale, Canonul cel Mare a fost citit integral în această seară.

Citește mai mult
23 Martie 2026

(Video) IPS Teofan: „Să strigăm din toată inima „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”

Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit la Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul, 23 martie 2026, la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Citește mai mult
23 Martie 2026

Conferință duhovnicească la Jijia: „Postul și rugăciunea – trepte ale desăvârșirii”

Seara zilei de 22 martie a fost una deosebită pentru credincioșii din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Jijia, care au avut bucuria de a participa la o conferință duhovnicească dedicată unei teme de profundă actualitate spirituală: „Postul și rugăciunea – trepte ale desăvârșirii”.

Citește mai mult
23 Martie 2026

Slujbă arhierească, în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, la Parohia Valea Seacă

Credincioșii Parohiei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din localitatea Valea Seacă, Protopopiatul Pașcani, s-au rugat în Duminica a IV-a din Postul Mare, 22 martie, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și le-a vorbit celor prezenți despre recunoștința pe care trebuie să o arate Domnului pentru toate darurile primite de la El.

Citește mai mult
23 Martie 2026

Studenții teologi ieșeni, implicați în activități pro-viață dedicate comunității

În contextul manifestărilor dedicate Lunii pentru Viață 2026, comunitatea academică a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, prin specializarea Teologie Ortodoxă – Asistență Socială, a organizat o serie de evenimente formative care au depășit cadrul strict didactic, devenind adevărate exerciții de interacțiune socială și implicare umană. Sub îndemnul Pro Viață din acest an, „Solidaritate pentru amândoi”, studenții și cadrele didactice au construit punți între generații, între teorie și practică, precum și între reflecție și acțiune.

Citește mai mult
23 Martie 2026

Programul slujbelor în cea de-a cincea săptămână din Postul Mare la Catedrala Mitropolitană din Iași (23 – 29 martie 2026)

Zilele celei de-a cincea săptămâni a Postului îi îndeamnă pe cei ce s-au înjugat la osteneala postirii să persevereze pe drumul curățirii și al postului, pentru a ajunge la izvorul bucuriei depline – întâlnirea cu Hristos Cel înviat, Biruitorul păcatului și al morții.

Citește mai mult
22 Martie 2026

Întâlnire cu Ortodoxia vie din diaspora: studenți teologi ieșeni în stagiu Erasmus în Marea Britanie

În perioada 14–19 martie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și a Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, șase studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dimitrie Stăniloae” din Iași au participat la un stagiu Erasmus desfășurat în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Marii Britanii și Irlandei de Nord. Grupul a fost însoțit de părintele arhimandrit Nicodim Petre, îndrumător de tutoriat al studenților în cadrul programului facultății.

Citește mai mult

Pagini