În legătură cu vizita neaşteptată a falsului arhiereu Onufrie (Olivian) Pop Bindiu, „fost călugăr care a aparţinut B.O.R.“, exclus din monahism datorită unor abateri canonice grave, suntem îndatoraţi de a da comunicatul de mai jos. La Mănăstirea Petru Vodă acest personaj nu a fost primit oficial, ci doar ca pe un simplu oaspete căruia, datorită vestimentaţiei arhiereşti, i s-a permis doar să se închine în biserică şi în sfântul altar: nu a slujit şi nici nu a avut vreo comuniune liturgică cu noi. În ceea ce priveşte hirotonia ierodiaconului Iustinian Costin în treapta preoţiei, în data de 15 martie 2009, în Italia, precizăm că cel în cauză nu este de metanie din Mănăstirea Petru Vodă, nu a fost călugărit aici, şi nici recomandat pentru hirotonie în diacon şi preot. În prezent nu se află în mănăstirea noastră, nu face parte din obşte, ci doar a trecut şi a rămas temporar până la clarificarea statutului său canonic. (Stareţ - Arhim. Iustin Pârvu)