În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere şi de mărturisire creștină pentru credincioşi din ţară şi din străinătate, care vin la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev (Ucraina), de către Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie, Arhiepiscop de Borispil şi rector al Academiei Teologice din Kiev. De asemenea, avem bucuria de a face cunoscut faptul că, la sărbătoarea Sfintei Parascheva, vor fi prezenți și Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, care va efectua o vizită la Iași în perioada 12-15 octombrie, Preafericitul Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor cehe şi al Slovaciei, precum și alți ierarhi din țară și din străinătate.
La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 7-15 octombrie 2012, presa va avea acces pe baza legitimaţiilor de serviciu. În data de 14 octombrie 2012, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane, pe o scenă special amenajată.
Vă oferim, ataşat acestui comunicat, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva și o relatare a vieții Sfântului Cuvios Teofil, anunțând mass-media că, pe această temă, va avea loc o conferință de presă în data de 8 octombrie 2011, la ora 10.00, în Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iași. Vă rugăm să urmăriți, în această perioadă, situl www.mmb.ro, loc unde vom anunța eventualele modificări care ar putea surveni în programul anexat. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor)
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei * Arhiepiscopia Iașilor
Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2012
(370 de ani de la Sinodul de la Iaşi din anul 1642)
Program 07-15 octombrie 2012
Duminică, 07 octombrie 2012:
Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 16.00-18.00– Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Maicii Domnului (în Catedrala Mitropolitană).
Orele18.00-19.30– Concursul coral Lăudaţi peDomnul, ediţia a IX-a – etapă din concursul organizat de Patriarhia Română (în Catedrala Mitropolitană).
Luni, 08 octombrie 2012:
Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 16.00-18.00– Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană).
Marţi, 09 octombrie 2012:
Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 13.00 – Vernisajul expoziţiei de fotografii Călător în ţara dorului (în Turnul Mănăstirii Golia). Expoziţia se va desfăşura în perioada 07-15 octombrie 2012 şi va fi organizată în colaborare cu Asociaţia Centrul de Promovare Turistică. Vor fi prezentate fotografii ale domnului Irinel Cîrlănarul.
Orele 16.00-18.00– Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană).
Miercuri, 10 octombrie 2012:
Orele 07.00-11.30– Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 16.00-18.00– Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană).
Joi, 11 octombrie 2012:
Orele 06.30– Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi depunerea lor pe platoul din faţa Catedralei pentru închinare.
Orele 08.00-12.00– Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.
Orele 17.00– Lansare în format e-book a două lucrări:Sfânta Parascheva de la Iaşi (album) și Viața Părintelui Cleopa și lansarea oficială a lucrăriiCuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria și evlavia poporului român (autori: Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan și Pr. Cătălin Adumitroaiei) – la Mănăstirea ”Sf. Trei Ierarhi”, în Sala Gotică.
Vineri, 12 octombrie 2012:
Orele 07.00-11.30– Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.
Orele 11.30–Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu în curtea Catedralei Mitropolitane, lângă Biblioteca „D. Stăniloae”.
Orele 13.00 - Întâmpinarea, pe Aeroportul din Iaşi, a delegaţiei Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, condusă de ÎPS Arhiepiscop Antonie de Borispil, rectorul Academiei Teologice din Kiev.
Orele 19.00-21.00–Pelerinajul Calea Sfinţilor– Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sf. Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev – Ucraina. Se va desfăşura pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi se va încheia cu depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane, pentru închinare.
Orele 22.20– Întâmpinarea, pe Aeroportul din Iaşi, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a Preafericitului Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor cehe şi al Slovaciei.
Orele 21.00-01.00– Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996 (Vecernia, Litia şi Utrenia – în Catedrala Mitropolitană).
Sâmbătă, 13 octombrie 2012:
Orele 07.00-11.30– Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 09.30– Întâmpinarea, la Catedrala Mitropolitană, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a Preafericitului Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor cehe şi al Slovaciei.
Orele 10.00– Sfinţirea şi inaugurarea noului sediu al Policlinicii Centrului Medical Providenţa, situat pe Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 10.
Orele 10.45– Vizită la Casa Diaconia– Centrul Multifuncţional de Asistenţă Socială şi Educaţie (se împlinesc 10 ani de la înfiinţarea Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă).
Orele 11.30–Sfințirea Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Flora, Iași.
Orele 17.00– Inaugurarea expoziției de carte dedicată Sinodului de la Iași din anul 1642 și Mărturisirii de Credință a Mitropolitului Petru Movilă (la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”, în Sala Gotică).
Orele 19.00–Concert de muzică ortodoxă corală românească și rusească al Operei Naționale Române din Iași – în Catedrala Mitropolitană.
Orele 21.00-03.00– Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şiSfânta Liturghie- în Catedrala Mitropolitană).
Duminică, 14 octombrie 2012:
Orele 07.00– Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 09.15-13.00– Sfânta Liturghie (pe podiumul din faţa Catedralei Mitropolitane).
Orele 17.00– Concert de muzică religioasă al Corului Sanctus al Catedralei Mitropolitane din Iaşi și lansarea cărții „Creație și interpretare corală la Catedrala Mitropolitană din Iași”.
Orele 20.00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia).
Luni, 15 octombrie 2012:
Orele 10.00– Deschiderea Simpozionului Mărturisirea de credință – Locul și rolul ei în Tradiția Bisericii Ortodoxe (Sala „Dr. Iustin Moisescu”).
Viața Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos
În octombrie 1788, în orăşelul Mahnovo din gubernia Kiev, Eufrosina, soţia preotului Andrei Gorenkovski, slujitor al Bisericii „Naşterea Maicii Domnului”, a născut gemeni: Toma şi Calinic. Spre uimirea Eufrosinei, Toma n-a vrut să sugă, întorcându-şi de fiecare dată faţa de la sân. Ca să-şi scape copilul de la moarte, mama a fost nevoită să găsească un mijloc pentru a-l hrăni: îi dădea să mănânce fiertură de cartofi, ridichi şi morcovi. Toate acestea Toma le primea cu plăcere, însă numai ce-i atingeau de buze vasul cu lapte, copilul îşi întorcea imediat faţa, plângând în hohote.
În inima mamei a început să se înfiripeze răceala faţă de micuţul Toma. După o vreme, Eufrosina s-a hotărât să scape de un asemenea copil şi a încercat în mai multe rânduri să-l înece. Însă de fiecare dată Dumnezeu i-a salvat pruncului viaţa.
Tatăl necăjit, văzând cât de mult îşi urăşte soţia sa propriul copil, a hotărât să-l îndepărteze pe Toma de ea pentru o bucată de vreme. Pentru aceasta a căutat fără ştirea Eufrosinei o doică căreia i-a dat spre creştere pruncul. Femeia, neavând alte mijloace, îl hrănea pe Toma cu pâine înmuiată în miere îndoită cu apă, înştiinţându-l zilnic pe tată despre starea copilului.
Doica îl îngrijea pe Toma ca pe propriul său fiu. Se spune că îl ducea pe copil la biserică în fiecare duminică, spre a-l împărtăşi cu Sfintele Taine.
Curând a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu ca să-l cheme la Sine pe tatăl şi purtătorul de grijă al lui Toma. Simţind apropierea morţii, preotul Gorenkovski l-a încredinţat pe copil unui morar, iar acesta l-a dat unui ţăran înstărit care nu avea copii.
După mutarea lui Toma în casa bogătaşului fără copii, acest binefăcător şi al doilea tată al pruncului s-a stins pe neaşteptate. Soţia acestuia, dorind să se recăsătorească, s-a grăbit să se despartă de Toma. Pentru aceasta ea l-a înduplecat pe preotul satului să-l ia pe băiat.
Preotul s-a învoit, iar micuţul Toma şi-a găsit un nou adăpost.
Spre uimirea tuturor, micuţul nu arăta nici o înclinaţie către jocurile obişnuite vârstei sale. El se retrăgea de o parte şi, alegându-şi un loc mai singuratic, se cufunda în sine încruntat, trist şi cugetător. Biserica devenise adăpostul cel mai drag al acestui neobişnuit copil. Băiatul nu pierdea nici o slujbă, grăbindu-se vesel, odată cu primul dangăt de clopot, să meargă acolo unde sufletul lui se odihnea. Toma era găsit adesea înaintea uşilor închise ale bisericii din sat, cufundat în rugăciune şi desprins, parcă, din tot ceea ce-l înconjoară în această lume.
Lipsindu-se de lucruri, Toma dădea tot ce putea săracilor. Odată Toma a văzut pe uliţă un băiat îmbrăcat în zdrenţe; fără să stea pe gânduri, şi-a scos cămaşa şi a dat-o săracului, iar el s-a întors acasă doar cu haina pe deasupra. Totuşi binefăcătorul lui a văzut altfel cele întâmplate, iar Toma a fost aspru pedepsit pentru fapta sa de milostenie…
Când Toma a împlinit şapte ani, preotul a început să-l înveţe carte; curând însă, el s-a îmbolnăvit şi a murit. Cu nemângâiată amărăciune Toma a plâns pentru ocrotitorul său.
Epitropul bisericii locului, presupunând că ura Eufrosinei faţă de fiul ei pierise, a hotărât să-l ducă pe Toma înapoi acasă. Atunci când şi-a zărit fiul, Eufrosina spărgea lemne. Văzându-l, a aruncat cu toporul în el, furioasă, încât ascuţişul toporului i-a despicat lui Toma umărul drept. Epitropul l-a luat repede pe micuţ şi l-a dus acasă. În timp ce lui Toma i se vindeca rana, epitropul a aflat întâmplător că în Kiev, la Mănăstirea Bratski, trăieşte un bătrân, preot văduv, care îi era lui Toma unchi bun. La acest monah şi ultim ocrotitor l-a dus epitropul pe copilul care încă nu se însănătoşise deplin. El i-a povestit stareţului tot ce ştia despre nefericita lui rudă, încredinţându-i spre creştere, într-acest chip, pe copilul său de suflet. Toma a fost înscris la Academia Duhovnicească de la Mănăstirea Bratski. Copilul a crescut dând dovadă de o purtare exemplară şi învăţând cu spor. Iubea mult Psaltirea, învăţând pe dinafară psalmii îndrăgiţi.
Lovită de Domnul cu o boală de nevindecat, Eufrosina, văzând asupra sa mânia lui Dumnezeu, a început să se căiască, vărsând lacrimi, pentru cruzimea cu care îl prigonise pe fiul ei. Nu cu mult timp înainte de moartea mamei, Toma a venit în casa ei, având mângâierea de a o vedea împăcată cu el şi de a primi binecuvântarea ei.
– Iartă-mă, fiule, striga, pocăindu-se, mama lui, iartă-mă pe mine împietrita, proasta, necugetata… Am avut mintea întunecată şi n-am cunoscut greutatea nelegiuirii pe care am făcut-o… Nu mă blestema pe mine, mama ta cea rea, şi pomeneşte-mă pe mine, păcătoasa, în rugăciunile tale neîncetate…
Spunând acestea, Eufrosina şi-a strâns fiul cu putere la piept şi însemnându-l cu o cruce mare, şi-a dat duhul în pace.
Ca elev, Toma îndeplinea tot ceea ce i se cerea la şcoală; nesimţind însă chemarea de a continua cu studii academice superioare, privea la acestea ca la nişte mijloace defel sigure pentru dobândirea acelor cunoştinţe care îl duc pe om la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi descoperă inimilor curate tainele măririi dumnezeieşti. De aceea, tânărul Toma şi-a ales ca instituţie de învăţământ superior biserica, unde, sârguind la citire şi cântare, îşi deprindea mintea cu neîncetata cugetare la Dumnezeu şi rugăciune. Începând de atunci, gândul la călugărie nu l-a părăsit o clipă: mai devreme sau mai târziu, trebuia să-l pună în practică.
După ce a murit şi unchiul său, Toma a rămas fără mijloace de trai şi fără adăpost. Retrăgându-se din Academie, în anul 1810, Toma a fost numit dascăl în oraşul Cighirin; din pricina glasului prea slab a fost mutat în acelaşi an ca paracliser în târguşorul Obuhov. După puţin timp, în toiul războiului din 1812, Toma a intrat ca frate în Mănăstirea Kievo-Bratski. Aici a împlinit felurite ascultări: brutar, bucătar, ajutor de felcer, paracliser şi clopotar. Această ascultare îi plăcea cu deosebire lui Toma.
Pe 11 decembrie 1821 Toma a fost primit în rândul monahilor cu numele Teodorit. La puţin timp după aceasta, Teodorit a fost numit veşmântar, iar pe 30 septembrie 1822 a fost hirotonit ierodiacon. Primind, după rânduiala mănăstirească, o mică sumă din danii, Teodorit a rămas acelaşi postitor aspru şi nu avea nimic în chilia sa. Dimpotrivă, străin de orice dorinţă de agonisire, afla în aceasta prilejul de a face bine aproapelui: căci rămânând fără mâncare câte două-trei zile, dădea hrană şi bani pelerinilor, săracilor şi nevoiaşilor.
Arătând faţă de toţi dragoste de aproapele, după pilda lui Hristos, el îndeplinea cu bucurie şi ascultările fraţilor, şi luând asupra sa ostenelile altora, slujea obştii cu osârdie.
Pe 6 februarie 1827, Teodorit a fost hirotonit ieromonah, fiind numit iconom al Mănăstirii Bratski. Dorind să rămână în desăvârşită însingurare, a cerut să fie eliberat din funcţie şi totodată a cerut să i se îngăduie a pustnici în peşterile săpate de Preacuviosul Teodosie în satul Lesniki. Această din urmă cerere fiindu-i respinsă, Teodorit a păşit pe calea unei nevoinţe aparte, luând asupră-şi marea cruce a nebuniei pentru Hristos.
Mărindu-şi şi mai mult nevoinţele întru nebunia pentru Hristos, fericitul şi-a aşezat în chilie un sicriu vechi, însă nu se culca noaptea în el, ci păstra acolo felurite provizii şi vase. Mai mult, în ziua tunderii sale în marea schimă, când a primit numele de Teofil şi-a cusut culionul de schimnic din bucăţi de cârpă şi l-a purtat aşa până la moarte.
Credincioşii se ţineau întotdeauna după el, însetând să audă măcar un singur cuvânt din partea lui. Conducerea Academiei nu-l iubea pe „murdarul şi zdrenţărosul monah Teofil” şi se plângea în fiecare zi mitropolitului că numeroşi curioşi tulburau liniştea şi bunul mers al activităţilor şcolare. În urma acestor plângeri, fericitul a fost mustrat aspru; şi, pentru a nu stârni noi nemulţumiri, a fost nevoit să se ascundă în pădure de admiratorii săi, întorcându-se acasă numai după apusul soarelui. Şi aici însă îl găsea mulţimea şi, aşteptându-l pe malurile Niprului, îl petrecea până la chilie.
Fiindcă viaţa plină de zarvă a Mănăstirii Bratski îl obosea, Teofil s-a retras într-o livadă mare şi umbroasă în Glubociţa unde se îndeletnicea cu citirea de cărţi mântuitoare de suflet.
Pe 1 decembrie a anului 1844, ieroschimonahul Teofil, din pricina vârstei înaintate şi a slăbiciunii, a cerut să fie mutat din Mănăstirea Kievo-Bratski în Lavra Kievo-Pecerska, anume în Mănăstirea Bolnicinâi. Înaltpreasfinţitul Filaret l-a mutat însă în pustia Goloseev din apropierea Kievului, dându-i spre folosinţă „acea chilie în care locuia răposatul ierodiacon Eustatie”. Faima nevoitorului a crescut tot mai mult, atrăgând spre pustia Goloseev o mulţime de oameni râvnitori. Mireasma vieţii sale sfinte ajunsese până departe, fiind simţită de toţi cei aflaţi în căutare de mângâiere şi sfat duhovnicesc. Conducerea mănăstirii, în primele zile ale intrării lui Teofil acolo, a dat puţină atenţie „ciudăţeniilor” lui. În anul 1848 asupra fericitului s-au pornit prigoane şi felurite nemulţumiri pentru viaţa sa ciudată. Mitropolitul Filaret l-a oprit pe fericit de la slujire şi i-a îngăduit doar a se împărtăşi în fiecare sâmbătă, îmbrăcat cu toate veşmintele preoţeşti, „pentru mântuirea sufletului”.
După această hotărâre, Teofil a fost îndepărtat din pustia Goloseev şi strămutat în aşa-numita „livadă Novopasecinâi”. Chiar dacă biserica era foarte departe, el nu pierdea nici o slujbă, ajungând în biserică mai înainte de primul sunet al clopotului.
Fericitul Teofil a vieţuit mai bine de o jumătate de an în livada Novopasecinâi, după care a fost strămutat, potrivit poruncii mitropolitului, în pustia Kitaev din apropierea Kievului. Aceasta se întâmpla în ziua de 29 aprilie 1849. Aici, fericitul Teofil n-a părăsit nevoinţa nebuniei pentru Hristos, ci dimpotrivă. Plimbându-se adesea prin pădure, alegea o buturugă mare şi petrecea zile şi nopţi întregi îngenunchind pe ea, suspinând neîncetat din pricina stricăciunilor veacului acestuia şi rugându-se pentru iertarea lumii păcătoase.
Ca să nu rămână nici o clipă în nelucrare, fericitul torcea lână, împletea ciorapi şi ţesea pânză, pe care o dădea mai ales pictorilor de icoane pentru a o folosi în munca lor. În vreme ce se îndeletnicea cu rucodelia, citea Psaltirea, pe care o ştia pe dinafară, precum şi felurite rugăciuni. Făcând zilnic nenumărate mătănii înaintea icoanelor, fericitul Teofil nu dădea trupului său ostenit decât răgazul cel mai scurt cu putinţă. Chilia fericitului Teofil nu lăsa să se vadă că de ea se îngrijea mâna unui om; era plină de lucruri îngrămădite şi acoperită pe dinăuntru cu un strat de gunoi şi murdărie. Atunci când era întrebat de ce face aşa, fericitul răspundea:
– Pentru ca tot ce se află în jurul meu să-mi amintească neîncetat de neorânduiala ce o am în suflet.
Avea obiceiul de a da vizitatorilor câte un lucru oarecare, neînsemnat în sine, dar care cuprindea o aluzie profetică la soarta ce-i aştepta. Un ciob, o aşchie, un măr putred, o pară, o bucată de plăcintă, un castravete, o cârpă, o prescură, un muc de lumânare, chiar câte o balegă, din care se găseau adesea în coşurile lui – toate acestea aveau la fericit un sens simbolic strâns legat de persoana cu pricina…
Cu puţin înainte de sfârşitul său, care s-a întâmplat în ziua de 23 aprilie a anului 1853, Teofil s-a mutat din Kitaev în Goloseev, la dorinţa întâistătătorului de aici, care nutrea faţă de fericit sinceră dragoste şi cinstire.
– Fie după voia ta, i-a zis fericitul ca răspuns la călduroasa chemare a sa. O să mă mut la tine, dar ţine minte – mă voi întoarce ca să mor în vechiul cuib.
Aceste cuvinte s-au adeverit: în ziua de 15 iulie, fericitul Teofil, la porunca mitropolitului, s-a întors iar la Kitaev.
În ultimele zile ale vieţii sale era văzut şi în Lavră, unde venea în fiecare zi să slujească un acatist al Maicii Domnului înaintea icoanei făcătoare de minuni numită „Cenotohovska”.
În octombrie 1853, Teofil a încetat să mai primească hrană şi se mulţumea doar să stea în picioare la rugăciune, au început să i se umfle picioarele, dar el nu băga de seamă, şi îşi sporea încă şi mai mult nevoinţele de rugător.
În pace şi fără tulburare, fericitul Teofil şi-a încredinţat sufletul în mâna lui Dumnezeu în ziua de 28 octombrie la ora 5 după-amiaza, anul 1853.
Vestea despre sfârşitul fericitului a atras în Sihăstria Kitaev mulţimi de oameni nu numai din vecinătăţi, ci şi din oraşele mai îndepărtate.
Procesiunea de înmormântare a fost săvârşită în jurul Bisericii „Sfânta Treime” şi după câteva minute sicriul, în sunetul cântării „Sfinte Dumnezeule” şi al tânguirii clopotelor de la Kitaev, a fost coborât în sânurile pământului.
Moaştele Sfântului Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos se păstrează la Mănăstirea Kitaev, care mai adăposteşte şi alte importante relicve sfinte: părţi din moaştele Sfinţilor 12 Apostoli, ale Sfinţilor Ioachim şi Ana, ale Sfinţilor Zaharia şi Elisabeta, ale Sfintei Cuvioase Dositeea şi ale altor mari sfinţi ai Bisericii.
Istoricul Mănăstirii Kitaev
Pustia Kitai oferea călugărilor linişte şi mulţi se retrăgeau aici, în mod special de la Lavra Pecerska din Kiev. Prima atestare documentară a Mănăstirii Kitaev este din anul 1159.
Conform tradiţiei, Mănăstirea Kitaev a fost înfiinţată de cneazul Andrei Bogoliubskii (Iubitorul de Dumnezeu) în secolul al XII-lea. La început era un schit micuţ, cu peşteri. În anul 1716, gubernatorul Goliţin a construit aici o biserică de lemn, închinată Sfântului Cuvios Serghie de Radonej, şi câteva chilii, schitul devenind în scurt timp un loc de pelerinaj. Cei mai importanţi stareţi ai mănăstirii au fost Dositei şi Teofil. Între 1763-1768, Ştefan Demianov a construit o biserică din piatră, în stil baroc, închinată Sfintei Treimi. În 1744, mănăstirea a fost vizitată de împărăteasa Elisaveta Petrovna (fiica lui Petru I), aceasta contribuind la construcţia trapezei.
În 1835 a fost construită biserica închinată Sfinţilor 12 Apostoli, o trapeză şi clopotniţa.
În anul 1904 a fost ridicată biserica închinată Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Până în 1870, Pustia Kitaiului servea ca loc de veci pentru monahii adormiţi întru Domnul de la Lavra Pecerska. Peşterile din Kitaev aveau aproximativ aceeaşi lungime ca cele din Lavra Pecerska şi au fost descoperite în 1858.
În a doua parte a secolului al XIX-lea, în apropierea Pustiei Kitaiului, pe drumul ce duce în satul Kruglik, a fost ridicat Schitul „Schimbarea la Faţă”, cu un cimitir al fraţilor de la Lavră. Acest schit a fost închis în 1924.
La începutul secolului al XX-lea, aici s-a deschis un orfelinat. După 1917, mănăstirea a fost devastată, fiind transformată în închisoare pentru preoţii şi monahii din Kiev şi din împrejurimi.
În anul 1920, mănăstirea a fost închisă şi, din 1930, transformată în Institut de Cercetare pentru fructe. Clopotniţa a fost distrusă în 1932, cărţile şi alte obiecte bisericeşti de valoare s-au pierdut, multe au fost arse. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu altarul de lemn din secolul al XVIII-lea, în stil baroc, poleit cu aur. Ultimii călugări au fost arestaţi în 1931 şi acuzaţi de activitate contrarevoluţionară. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, mai multe clădiri ale mănăstirii au fost distruse.
În 1990, biserica a fost redeschisă ca parohie în subordinea Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În 1993-1994, în urma unor descoperiri arheologice peşterile au fost înzestrate cu cele necesare bunei desfăşurări a slujbelor religioase şi a fost sfinţită biserica închinată Sfântului Dositei. Din 1993 este schit al Lavrei Pecerska, iar trei ani mai târziu, în 1996, mănăstirea a devenit independentă. Cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de la Naşterea lui Iisus Hristos, în cea mai mare încăpere din peşteri a fost sfinţită o biserică închinată Soborului Maicii Domnului.
Mănăstirea Kitaev adăposteşte importante relicve sfinte: părţi din moaştele Sfinţilor 12 Apostoli, ale Sfinţilor Ioachim şi Ana, ale Sfinţilor Zaharia şi Elisabeta, ale Sfintei Cuvioase Dositeea, ale Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos şi ale altor mari sfinţi ai Bisericii.
Pe lângă acestea, aici se găsesc icoane cu părticele din moaştele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, ale Sfântului Mucenic Trifon şi ale Sfântului Daniil al Moscovei, precum şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vatopedina.
Stareţul mănăstirii este Arhimandritul Prohor (Kostiucenko). Slujbele se ţin în Biserica „Sfânta Treime” şi în Biserica „Sfinţii 12 Apostoli”.
