Arhiepiscopia Iasilor

3 Martie 2026

Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri - dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile

Luni, 23 martie, de la ora 19.00, Sala Unirii din Iași găzduiește cea de-a doua ediție a spectacolului caritabil Gala Bunei Vestiri, organizată de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Asociația Life Call.

Citește mai mult
3 Martie 2026

A început Luna pentru viață: peste 700 de activități și 22 de marșuri organizate în luna martie în Arhiepiscopia Iașilor

În luna martie, în Arhiepiscopia Iașilor, se desfășoară peste 700 de activități dedicate promovării și susținerii vieții. Inițiativele urmăresc consolidarea sprijinului acordat femeilor însărcinate aflate în dificultate și reafirmarea umanității depline a copiilor nenăscuți, din primul moment al existenței, de la concepție.

Citește mai mult
2 Martie 2026

Programul slujbelor în cea de-a doua săptămână din Postul Mare la Catedrala Mitropolitană din Iași (2 – 8 martie 2026)

În cea de-a doua săptămână a Postului Mare, slujirile liturgice specifice perioadei prepascale se reiau, începând de luni, însă cu o trăsătură particulară: Pavecernița Mare nu mai cuprinde Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. De asemenea, postul este mai puțin aspru, adoptându-se regulile obișnuite de înfrânare.

Citește mai mult
1 Martie 2026

Slujbă de pomenire pentru diaconul Ion Creangă și familia sa la Schitul Vovidenia

În ziua de 1 martie, când se împlinesc 189 de ani de la nașterea marelui povestitor Ion Creangă, Asociația Culturală Vovidenia-Neamț a organizat, după săvârșirea Sfintei Liturghii, o slujbă de pomenire pentru ilustrul scriitor și pentru familia sa, așezând astfel memoria lui în lumina credinței, acolo unde cuvântul se întoarce, smerit, la izvoarele sale curate.

Citește mai mult
1 Martie 2026

(Foto) Ierarhi și credincioși la Catedrala Mitropolitană din Iași, în Duminica Ortodoxiei

Duminica Ortodoxiei a fost sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Iași prin săvârșirea Sfintei Liturghii, în prezența ierarhilor, a preoților și a numeroși credincioși.

Citește mai mult
1 Martie 2026

(Video) Duminica Ortodoxiei, prima zi de primăvară, la Catedrala Mitropolitană din Iași

A devenit o frumoasă și binecuvântată tradiție ca, în fiecare an, în prima Duminică a Postului Sfintelor Paști – Duminica Ortodoxiei –, ierarhii Arhiepiscopiei Iașilor să slujească împreună la Catedrala Mitropolitană din Iași. În prima zi de primăvară, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, alături de un sobor numeros de preoți și diaconi.

Citește mai mult
1 Martie 2026

(Video) IPS Teofan: „Creștinul ortodox este cel care știe că tot darul de Sus vine de la Părintele Luminilor”

Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ținută în Duminica Ortodoxiei, 1 martie 2026, la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Citește mai mult
1 Martie 2026

„Creștinul ortodox adevărat știe că Liturghia este ca o respirație continuă, adică nu poate trăi fără ea”, a afirmat Părintele Mitropolit în Duminica Ortodoxiei, la Iași

A devenit o frumoasă și binecuvântată tradiție ca, în fiecare an, în prima Duminică a Postului Sfintelor Paști – Duminica Ortodoxiei –, ierarhii Arhiepiscopiei Iașilor să slujească împreună la Catedrala Mitropolitană din Iași. În prima zi de primăvară, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, alături de un sobor numeros de preoți și diaconi.

Citește mai mult
27 Februarie 2026

Din pragul prăbușirii, în bucuria resfințirii – Biserica din Ghelăiești a fost salvată

După ani în care zidurile crăpate și fundația slăbită amenințau existența lăcașului de cult, biserica din Ghelăiești a fost salvată printr-un amplu proces de consolidare și restaurare. Campania „Împrumută-L pe Hristos”, derulată cu sprijinul Fiideajutor.ro și al numeroșilor donatori, s-a încheiat cu bucuria resfințirii lucrărilor și cu redarea în siguranță a unui sfânt altar care își va continua misiunea pentru generațiile viitoare.

Citește mai mult
26 Februarie 2026

(Video) Credincioșii ieșeni au participat la citirea ultimei părți a Canonului cel Mare

În a patra zi din Postul Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită ultima parte a Canonului cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul.

Citește mai mult

Pagini