Arhiepiscopia Iasilor

26 Mai 2026

Simpozion internațional despre cântarea bisericească și familia creștină, la Iași

În cadrul ediției din acest an a International Byzantine Music Festival (IBMF), la Iași se desfășoară, în perioada 26-28 mai 2026, Simpozionul Internațional „The Church as a Singing Family in the Christian Tradition”, tradus și adaptat în limba română prin tema „Biserica – familia unită în cântare în Răsăritul creștin”. Evenimentul academic reunește specialiști în teologie, muzicologie și artă liturgică din România și din străinătate, propunând o reflecție asupra relației dintre cântarea bisericească, familie și viața eclesială în tradiția ortodoxă.

Citește mai mult
26 Mai 2026

Primul concert din cadrul IBMF 2026, la Teatrul Național din Iași

În acest început de săptămână, la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Iași, a debutat primul concert al Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași din acest an. Pus sub genericul „Pe Izvorul Vieții să o cinstim...”, cea de-a noua ediție a festivalului a început sâmbătă, 23 mai, la Botoșani, cu atelierul de mozaic „Eikon”, susținut de profesorii și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, iar luni seară a continuat cu Concertul de muzică bizantină dedicat vieții Maicii Domnului.

Citește mai mult
25 Mai 2026

Premii pentru elevii Seminarului Teologic din Iași, la Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei

Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei este o competiție de excelență dedicată elevilor din învățământul vocațional artistic, organizată de Ministerul Educației și Cercetării prin direcțiile de specialitate. Ediția din acest an a fost găzduită de județul Ialomița, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ialomița și cu Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia, și s-a desfășurat în perioada 12–15 mai 2026.

Citește mai mult
25 Mai 2026

Copiii din Botoșani au descoperit arta mozaicului în cadrul Atelierului Eikon – IBMF 2026

Sâmbătă, 23 mai, de la ora 11.00, la Palatul Copiilor din Botoșani, a avut loc un eveniment dedicat artei sacre: Atelierul de mozaic „Eikon”, organizat de Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași – IBMF 2026, în colaborare cu profesori și studenți de la secția de Artă sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași.

Citește mai mult
22 Mai 2026

Slujbă arhierească la hramul Parohiei Fetești – Protopopiatul Hârlău

De sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, care a coincis în acest an cu praznicul Înălțării Domnului Hristos la cer, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Fetești din comuna Scobinți, județul Iași.

Citește mai mult
22 Mai 2026

Ziua Eroilor, cinstită în mod deosebit la Mănăstirea Brusturi

Sărbătoarea Înălțării Domnului Hristos marchează an de an, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” Brusturi, Ziua Eroilor Români care și-au jertfit viața pentru credința, libertatea și unitatea națională. După săvârșirea Sfintei Liturghii, în curtea așezământului monahal a avut loc un eveniment dedicat ostașilor și luptătorilor căzuți pe câmpurile de luptă, întrucât mănăstirea a fost ridicată pe locul unde, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a avut loc o cumplită ambuscadă, soldată cu moartea a peste 14.000 de militari.

Citește mai mult
21 Mai 2026

(Video) Înălțarea la cer a Domnului Hristos, hramul Mănăstirii Neamț

Praznicul Înălțării Domnului a adunat și în acest an sute de credincioși la hramul istoric al Mănăstirii Neamț. Sărbătoarea a început încă din ajun, prin săvârșirea slujbei Privegherii, iar în dimineața zilei de joi, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu alți doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Citește mai mult
21 Mai 2026

(Video) PS Teofil Trotușanul: „Neamul omenesc este chemat să-și reia locul în Împărăția Cerurilor”

Cuvântul Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, ținut de praznicul Înălțării Domnului Hristos, 21 mai 2026, la hramul Mănăstirii Neamț.

Citește mai mult
21 Mai 2026

Hramul Mănăstirii Neamț a adunat numeroși pelerini din întreaga țară

Praznicul Înălțării Domnului a adunat și în acest an numeroși credincioși la hramul istoric al Mănăstirii Neamț. Anul acesta, sărbătoarea a fost cu atât mai specială, întrucât a coincis cu cinstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Manifestările liturgice au început încă din ajun, prin săvârșirea slujbei Privegherii de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, iar în dimineața zilei de joi, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu alți doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Citește mai mult
20 Mai 2026

(Foto) „Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat de la noi la Cer, nu ne lăsa pe noi singuri” – Priveghere la hramul Mănăstirii Golia din Iași

În seara zilei de miercuri, 20 mai 2026, la Mănăstirea Golia din Iași a fost săvârșită slujba de priveghere închinată Înălțării Domnului protia părintelui Andrei Atudori, consilier al sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult

Pagini