Hramul închinat Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul, sărbătorit la Schitul Pocrov
În Duminica a 5-a după Rusalii, 5 iulie, Schitul Pocrov și-a sărbătorit unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele stareț, arhimandritul Benedict Sauciuc, împreună cu un sobor de preoți, în prezența unui număr mare de credincioși veniți să participe la hram.