Noi doctori la Facultatea de Teologie „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași. Tezele, realizate la disciplina Misiologie
Marți dimineață, 28 aprilie, în sala „Ecclesia” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași, au avut loc două ședințe publice pentru acordarea titlului de Doctor în Teologie. Pr. Ioan Puiu și drd. Iulian Constantin Vrabie și-au susținut tezele de doctorat. Prima lucrare a analizat rolul formativ al Bisericii în educația tinerilor, din perspectivă misionară și pedagogică, iar cea de-a doua a propus o evaluare critică a curentelor contemporane de dezvoltare personală, din perspectivă misiologică.