Arhiepiscopia Iasilor

28 Mai 2026

Părintele Mitropolit, la finalul IBMF 2026: „Niciodată nu a lipsit din inima festivalului, am avut-o mereu pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu”

Patru coruri au urcat pe scena Centrului de evenimente „Agora” în această seară, 28 mai, la Concertul de final al Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. La eveniment au luat parte și cântăreții bisericești din Arhiepiscopia Iașilor, care au oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie și au luat parte, în decursul zilei, la diferite ateliere de formare. La acest moment festiv a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a adresat un cuvânt de binecuvântare tuturor psalților și cântăreților de muzică bisericească prezenți la IBMF.

Citește mai mult
28 Mai 2026

(Video) Întâlnirea cântăreților bisericești din Arhiepiscopia Iașilor, la Centrul de Evenimente „Agora”

Centrul de evenimente „Agora” a găzduit în această dimineață, 28 mai, un eveniment de o importanță deosebită pentru viața muzicală bisericească din Arhiepiscopia Iașilor: Întâlnirea cântăreților bisericești. Momentul a avut loc în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași și a reunit aproximativ 500 de cântăreți bisericești din cele 13 protopopiate ale eparhiei. Ziua a început cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult
28 Mai 2026

Eveniment deosebit pentru viața muzicală bisericească: Prima Întâlnire a Cântăreților Bisericești din Arhiepiscopia Iașilor, după 114 ani

Centrul de evenimente „Agora” a găzduit în această dimineață, 28 mai, un eveniment de o importanță deosebită pentru viața muzicală bisericească din Arhiepiscopia Iașilor: Întâlnirea cântăreților bisericești. Momentul a avut loc în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași și a reunit aproximativ 500 de cântăreți bisericești din cele 13 protopopiate ale eparhiei. Ziua a început cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult
28 Mai 2026

Slujbă de priveghere în cadrul IBMF Iași la Biserica „Sfântul Sava”: „Zilele acestea, Moldova fost un ținut al cântării bizantine”

Seara trecută, 27 mai, de la ora 19.00, la Biserica „Sfântul Sava” din Iași au fost săvârșite slujbele Vecerniei, Litiei și Utreniei în cinstea Sfintei Blandina de la Iași și a Sfintelor Cuvioase de la Mănăstirea Văratec. Momentul liturgic, oficiat în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași, a fost săvârșit de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
28 Mai 2026

Concert dedicat Maicii Domnului în cadrul IBMF 2026, la Piatra Neamț

În cadrul Festivalului Internațional de Muzică Bizantină, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț a devenit loc de întâlnire pentru iubitorii muzicii psaltice, reuniți la concertul dedicat vieții Maicii Domnului. În fața publicului au concertat Corul Academic „Byzantion” din Iași, Corul „Mini Byzantion” din Iași și Grupul „Agalliasis” din București.

Citește mai mult
27 Mai 2026

(Video) Concursul Național de Muzică Psaltică la Iași | Ediția a VII-a

În atmosfera Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași, Liceul de Arte „Octav Băncilă” a găzduit Concursul Național de Muzică Psaltică pentru seminariile și liceele teologice ortodoxe din cadrul Patriarhiei Române, ediția a VII-a. Evenimentul a reunit șapte coruri psaltice din întreaga țară, într-o zi dedicată rugăciunii prin cânt, frumuseții tradiției bizantine și comuniunii dintre tineri.

Citește mai mult
27 Mai 2026

Concursul Național de Muzică Psaltică a reunit la Iași cele mai bune coruri ale seminariilor teologice din țară

În atmosfera Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași, Liceul de Arte „Octav Băncilă” a găzduit Concursul Național de Muzică Psaltică pentru seminariile și liceele teologice ortodoxe din cadrul Patriarhiei Române, ediția a VII-a. Evenimentul a reunit șapte coruri psaltice din întreaga țară, într-o zi dedicată rugăciunii prin cânt, frumuseții tradiției bizantine și comuniunii dintre tineri.

Citește mai mult
27 Mai 2026

Maica Domnului, cinstită în mod deosebit la Concertul IBMF din Botoșani: „Muzica bizantină este mai mult decât o expresie artistică, este o rugăciune, este o teologie cântată”

Cea de-a treia zi a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași a adunat la Botoșani numeroși iubitori ai artei psaltice la Concertul dedicat vieții Maicii Domnului. Pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” au urcat Corurile „Tronos”, „Tronos Junior”, „Evanghelismos” din Piatra Neamț și solista Ana Nuță.

Citește mai mult
27 Mai 2026

Strategie comună pentru cateheză în parohiile nemțene, la Mănăstirea Pângărați

Luni, 25 mai 2026, Mănăstirea Pângărați a găzduit o întâlnire de lucru care a reunit preoții implicați activ în activitatea catehetică din cele patru protopopiate ale județului Neamț. Organizat de Biroul de Catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor și coordonat de părintele inspector Bogdan Racu, evenimentul a vizat direct creșterea, eficientizarea și uniformizarea lucrării catehetice în toate parohiile, punând bazele unei metodologii consecvente de formare catehetică a întregii comunități. La activitate au fost prezenți și părintele protopop Neculai Axentioi, de la Protopopiatul Târgu Neamț, și părintele protopop Camelian Liviu Gurbet, de la Protopopiatul Roznov.

Citește mai mult
26 Mai 2026

(Foto) IBMF2026 – Concert de muzică bizantină dedicat vieții Maicii Domnului la Botoșani

În seara zilei de marți, 26 mai 2026, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani a avut loc „Concertul de muzică bizantină dedicat vieții Maicii Domnului” din cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, ediția a IX-a (2026).

Citește mai mult

Pagini