Lucrările de restaurare și consolidare a Sălii Gotice de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, recepționate în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul
Luni, 10 august 2026, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași a avut loc recepția lucrărilor de restaurare și consolidare a monumentului „Sala Gotică” și a gardului împrejmuitor al așezământului monahal. La eveniment a fost prezent Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de părintele stareț Elisei Nedescu și de specialiștii care au coordonat restaurarea acestui monument istoric.