Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv – Mitropolitul Moldovei (1875-1902)
Nicolae Iorga avea să-i sintetizeze viaţa în cuvinte de o aleasă sensibilitate şi frumuseţe literară: „Ales Mitropolit al Moldovei la 1875, acest Basarabean, care a trăit până la adânci bătrâneţe în chiliile sărăcăcioase de lângă măreaţa mitropolie a lui Veniamin Costachi, zidită după planurile lui Gheorghe Asachi însuşi şi sfinţită în prezenţa unui Rege al României, a fost – ca şi marele Veniamin, cel veşnic milostiv şi darnic – păzitorul cinstit al averii rămase Mitropoliei, în clădiri, odoare şi odăjdii, slujitorul credincios în biserica Dumnezeului său şi, neasămănat iubitor de cultură, ca un inel de aur între bronzul vechilor timpuri de carte bisericească şi fierul aspru al noii culturi laice revărsate şi asupra Bisericii. Care a fost Ieşeanul, Moldoveanul, Românul cu iubire pentru Legea strămoşilor săi care să nu fi vărsat o lacrimă caldă când trupul bătrânului de optzeci şi doi de ani se coborâ, la 1902, călugăreşte, afară din zidurile bisericeşti, în care el – sfânt viu – stătuse închinându-se treizeci de ani între chipurile sfinţilor nemuritori? O epocă din istoria Bisericii româneşti s-a încheiat în clipa când genele lungi albe se aplecară pe obrajii supţi de viaţă aspră, pecetluind pentru vecie lumina ochilor vii” (Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ediţia a II-a, volumul II, Editura Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Bucureşti, 1932, p. 242).