Mii de suflete, în rugăciune, pe cale cu sfinții. Sfânta Parascheva și Sfântul Paisie au binecuvântat Capitala Moldovei
Parte a tradiției hramului de la Iași, procesiunea „Calea Sfinților” a adunat și în acest an mii de pelerini, care au însoțit sfintele moaște pe străzile orașului. La procesiune au participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de clerici și credincioși din toată țara, veniți să cinstească moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria.