Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași organizează o nouă sesiune de admitere pentru studiile universitare de licență și masterat
Instituția de învățământ superior vine în întâmpinarea viitorilor studenți cu trei programe de studii universitare de licență și cinci programe de studii universitare de masterat. Înscrierea la studiile de licență are loc în perioada 7–12 iulie 2025, între orele 09:00–16:00, în Sala S2, Căminul „Buna Vestire” din curtea Facultății. Candidații pot opta pentru specializările Teologie Ortodoxă Pastorală, Teologie Ortodoxă Asistență Socială, Artă Sacră și Teologie Ortodoxă Pastorală – locația Chișinău (înscrierea pentru acest program se face la Chișinău).