(Foto) Soare, rugăciune și așteptare: jurnal de pelerin la Sfânta Cuvioasă Parascheva – Ziua a V-a
Jurnal în imagini – hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași (12 octombrie 2025)
Jurnal în imagini – hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași (12 octombrie 2025)
Duminică, în cea de-a cincea zi a pelerinajului la racla care adăpostește moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, numeroși credincioși s-au adunat la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de doi ierarhi.Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Filoteos, Mitropolitul Tesalonicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Duminică, în cea de-a cincea zi a pelerinajului la racla care adăpostește moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, numeroși credincioși s-au adunat la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de doi ierarhi.
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitul Filoteos, Mitropolitul Tesalonicului, rostit în data de 12 octombrie 2025 în cadrul Sfintei Liturghii care a fost săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Iași.
În seara zilei de 11 octombrie, în jurul orei 23.00, delegația din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Filoteos, Mitropolitul Tesalonicului, a adus la Iași moaștele Sfântului Grigorie Palama. Clericii eleni au fost întâmpinați în salonul oficial al Aeroportului Internațional Iași de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu membri ai administrației eparhiale și ai autorităților locale. După momentul oficial, delegația a mers la Catedrala Mitropolitană, unde a fost așezat, lângă racla Sfintei Parascheva, fragmentul din moaștele sfântului ierarh.
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitul Filoteos, Mitropolitul Tesalonicului, rostit în seara zilei de 11 octombrie, în Catedrala Mitropolitană din Iași, cu prilejul primirii moaștelor Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.
Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Palama au fost aduse de la Tesalonic la Iași în seara zilei de sâmbătă, 11 octombrie 2025, însoțite de o delegație din Grecia condusă de Înaltpreasfințitul Filoteos, Mitropolitul Tesalonicului.
Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Palama au sosit sâmbătă seara la Iași, însoțite de o delegație din Grecia condusă de Înaltpreasfințitul Filoteos, Mitropolitul Tesalonicului.
În seara zilei de 11 octombrie, în jurul orei 23.00, delegația din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Filoteos, Mitropolitul Tesalonicului, a adus la Iași moaștele Sfântului Grigorie Palama. Clericii eleni au fost întâmpinați în salonul oficial al Aeroportului Internațional Iași de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu membri ai administrației eparhiale și ai autorităților locale. După momentul oficial, delegația a mers la Catedrala Mitropolitană, unde a fost așezat, lângă racla Sfintei Parascheva, fragmentul din moaștele sfântului ierarh.
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit în seara zilei de 11 octombrie, în Catedrala Mitropolitană din Iași, cu prilejul primirii moaștelor Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.