Sute de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Neamț pentru a cinsti Înălțarea Mântuitorului
Praznicul Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos a adunat și în acest an, cu prilejul hramului istoric al Mănăstirii Neamț, sute de credincioși. Sărbătoarea a început încă de ieri seară, când a fost săvârșită slujba Privegherii, iar în această dimineață, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de alți trei ierarhi ai Bisericii noastre.