(Foto) Pași de pelerin prin Iașul înzăpezit
Foto-pelerinaj de iarnă la câteva dintre bisericile și mănăstirile din Iași.
Foto-pelerinaj de iarnă la câteva dintre bisericile și mănăstirile din Iași.
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat aseară, 9 ianuarie, în Sala „Iustin Moisescu”, lansarea cărții autorului H. Tristram Engelhardt Jr.: „După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă secularizată”.
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, a organizat aseară, 9 ianuarie, în Sala „Iustin Moisescu”, lansarea cărții autorului H. Tristram Engelhardt Jr.: „După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă secularizată”.
Sărbătoarea Botezului Domnului, cunoscută în popor ca sărbătoarea Bobotezei, a fost celebrată în această dimineață la Catedrala Mitropolitană prin săvârșirea Sfintei Liturghii, slujba fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. După rugăciunea amvonului, ierarhul a săvârșit, pe esplanada sfântului locaș, slujba sfințirii celei mari a apei.

Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ținută de sărbătoarea Botezului Domnului, 6 ianuarie 2024, la Catedrala Mitropolitană din Iași.
În această dimineață, 4 ianuarie, când Biserica noastră face pomenirea Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Talpalari din municipiul Iași.
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, organizează, marți, 9 ianuarie, începând cu ora 17.00, în Sala „Iustin Moisescu”, lansarea cărții autorului H. Tristram Engelhardt Jr.: „După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă secularizată”.
Proiectul „Dăruiesc pentru că iubesc” – parteneriat de voluntariat în sprijinul educației, a făcut posibil ca în ultimii 3 ani, copiii din parohiile defavorizate ale Protopopiatului Botoșani să aibă parte de un dar de Crăciun, oferindu-se anual între 400 și 600 de pachete.
Mutată la cele veșnice în data de 31 decembrie 2023, la vârsta de 95 de ani, maica Onisifora Isailă a fost înmormântată ieri, 3 ianuarie, în cimitirul Mănăstirii Văratec din județul Neamț.