Catedrala Mitropolitană din Iași: slujbe speciale în cea de-a doua săptămână din Postul Mare
Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cea de-a doua săptămână a Postului Mare:
Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cea de-a doua săptămână a Postului Mare:
Sâmbătă, 6 martie, părintele protoiereu Pavel Postolachi, însoțit de un sobor de preoți, a săvârșit slujba Vecerniei în biserica Parohiei Zmeu din Protopopiatul Pașcani. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, cu acest prilej a fost instalat oficial noul preot paroh - părintele Mihai Rosnovăț.
La Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Concești a avut loc marți, 9 martie 2021, Cateheza demonstrativă „Familia creștină și provocările lumii moderne”. Prezentarea a fost susținută de către preotul paroh Aroșoaie Alin-Constantin.
Departamentul Pro Vita, din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, lansează campania „Dincolo de fiecare chip există o inimă!”. Aceasta are ca scop cultivarea unor atitudini de acceptare și integrare a copiilor cu dizabilităţi fizice și cu aspect fizic diferit. Activitățile care se vor desfășura în cadrul acestei campanii se vor desfășura în mediul online, dar și fizic, până în luna martie a anului viitor.
Iată că și în acest an am reusit să aducem zâmbete și lacrimi pe chipurile tuturor enoriașelor din comunitatea noastră, prin proiectul „Un mărțișor pentru fiecare” în Parohia Cozmești, Protopopiatul Iași II.
Momente de importanță istorică în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde astăzi a avut loc hirotonirea părintelui arhimandrit Nichifor Horia întru arhiereu. Noul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care va purta de acum înainte titulatura „Botoșăneanul”, a fost ales în această demnitate de membrii Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 25 februarie 2021. În Catedrala mitropolitană din Iași, precedenta hirotonie de episcop săvârșită a fost cea a Preasfințitului Părinte Calinic Botoșăneanul (actualul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților), în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.
Cuvântul Preasfințitului Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la hirotonia sa întru arhiereu (Catedrala Mitropolitană din Iași, 7 martie 2021)
Încredințăm pe Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, milostivirii Preasfintei Treimi, rugăciunii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României, Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iași, precum și tuturor sfinților români.
Arhimandritul Nichifor Horia, starețul Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași, a fost hirotonit arhiereu și numit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor duminică, 7 martie 2021, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Actul patriarhal de confirmare a PS Nichifor Botoșăneanul în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a fost citit de către IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Moment istoric pentru Arhiepiscopia Iașilor: Părintele ipopsifiu Nichifor Horia a primit astăzi, 7 martie 2021, hirotonia întru arhiereu. Slujba a fost săvârșită de un sobor de 8 ierarhi ai Bisericii noastre.