Arhiepiscopia Iasilor

8 Octombrie 2024

Hram 2024: A început sărbătoarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Sfânta Parascheva își așteaptă pelerinii afară

Ca în fiecare an, sărbătoarea cea binecuvântată a Iașului debutează cu tradiționala rânduială a așezării raclei cu moaștele Sfintei Parascheva în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane. Marți dimineața, 8 octombrie, racla a fost scoasă de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Începând de astăzi, mii de pelerini din întreaga țară sunt așteptați la Iași, pentru a se ruga celei care de sute de ani binecuvintează ținutul Moldovei.

Citește mai mult
7 Octombrie 2024

Starea vremii la Hramul Sfintei Parascheva. Sfaturi pentru pelerini

Marți dimineață, 8 octombrie, începând cu ora 6.30, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase în curtea Catedralei spre închinare și depuse în baldachinul special amenajat în fața Căminului preoțesc „Sfântul Gheorghe”. Pelerinii care vor poposi în această perioadă de sărbătoare la Iași sunt rugați să țină cont în permanență de prognoza meteo și să aibă îmbrăcăminte adecvată pentru acest anotimp. Potrivit ANM, de mâine, vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi, astfel valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Totuși, organizatorii recomandă credincioșilor să aibă în vedere faptul că vremea este capricioasă.

Citește mai mult
7 Octombrie 2024

(Foto) Ziua de dinaintea începerii Hramului – baldachinul Sfintei Parascheva a înflorit!

Pentru al 21-lea an consecutiv, baldachinul Sfintei Parascheva a fost împodobit cu flori.

Citește mai mult
7 Octombrie 2024

Trei volume dedicate Sfântului Pantelimon și Doctorilor fără de arginți vor fi lansate joi la Librăria Doxologia

Editura Doxologia va prezenta joi, 10 octombrie, trei cărți dedicate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctorilor fără de arginți. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18.00, la Librăria Doxologia din Iași, de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Citește mai mult
7 Octombrie 2024

Se împodobește baldachinul Sfintei Parascheva pentru așezarea sfintelor moaște

Din 2004 și până în prezent, familia Ion și Florentina Buștei din București aduce an de an veșmânt de flori la baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva. Astăzi, 7 octombrie, pentru al 21-lea an consecutiv, cei doi împodobesc locul unde de mâine, moaștele Ocrotitoarei Moldovei vor binecuvânta pelerinii care vor poposi la Iași în perioada următoare.

Citește mai mult
7 Octombrie 2024

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, la Catedrala Mitropolitană din Iași: „Trăirea cuvântului lui Dumnezeu ne aduce binecuvântare”

În Duminica a 20-a după Rusalii, 6 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. În cuvântul său adresat către ieșeni, precum și către pelerinii sosiți să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, ierarhul a îndemnat la trăirea cuvântului lui Dumnezeu, care îl cheamă pe credincios să meargă pe calea vieții.

Citește mai mult
6 Octombrie 2024

(Video) Biserica Parohiei Dancu II a primit veșmântul sfințirii

În duminica a XX - a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din Dancu, comuna Holboca, județul Iași. Ierarhul a sfințit biserica și a săvârșit Sfânta Liturghie.

Citește mai mult
6 Octombrie 2024

Biserica Parohiei Dancu II a fost sfințită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

În duminica a XX - a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din Dancu, comuna Holboca, județul Iași. Ierarhul a sfințit biserica și a săvârșit Sfânta Liturghie.

Citește mai mult
6 Octombrie 2024

(Video) IPS Teofan: „Biserica este izvor de mângâiere pentru cel care aleargă la ea”

Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit în data de 6 octombrie 2024, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Parohia Dancu II.

Citește mai mult
5 Octombrie 2024

(Video) Biserica Parohiei Ciulinești - Probota, sfințită de doi ierarhi

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, au fost prezenți astăzi în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Ciulinești, comuna Probota din județul Iași, unde au oficiat slujba de sfințire a noii biserici și au săvârșit Sfânta Liturghie.

Citește mai mult

Pagini