Voluntarii Departamentului Minorități au încheiat un nou sezon de tabere în comunitățile etnice
Un ghiozdan în spate, un sat necunoscut la capătul drumului și, în el, copii care așteaptă să fie văzuți, ascultați și iubiți. Așa a arătat sezonul de tabere al Departamentului Minorități al Arhiepiscopiei Iașilor. Anul acesta, voluntarii au poposit în 18 parohii, iar peste 1500 de copii din comunitățile etnice au trăit, pentru câteva zile, o poveste de vară scrisă din rugăciune, joacă și prietenie.