Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 13-19 septembrie 2026
În perioada 13-19 septembrie 2026, în Arhiepiscopia Iaşilor, vor avea loc următoarele evenimente:
În perioada 13-19 septembrie 2026, în Arhiepiscopia Iaşilor, vor avea loc următoarele evenimente:
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț, a organizat duminică, 6 septembrie 2026, cea de-a VI-a ediție a proiectului social-educativ „Duminica Școlarilor”. În cadrul inițiativei, 190 de copii au primit ghiozdane echipate cu rechizite, cu prilejul începutului noului an școlar.
Cu prilejul sărbătorii Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, credincioșii Parohiei „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din cartierul Moara de Vânt, Iași, s-au adunat cu bucurie și evlavie pentru a-i cinsti pe ocrotitorii spirituali ai comunității.
Obștea Mănăstirii Sihăstria Voronei l-a cinstit ieri dimineață, 9 septembrie, pe Sfântul Cuvios Onufrie, cel care i-a urmat pe Sfinții Paisie Velicicovski și Vasile de la Poiana Mărului, și a viețuit prin pădurile Voronei. Sfânta Liturghie săvârșită cu prilejul hramului a fost oficiată de un numeros sobor de preoți și diaconi.
Obștea Mănăstirii Vorona din județul Botoșani a primit sute de credincioși și pelerini, în această dimineață, cu prilejul hramului așezământului monahal – Nașterea Maicii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Cuvântul de învățătură rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la hramul Mănăstirii Vorona, în ziua sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie 2026.
Obștea Mănăstirii Vorona din județul Botoșani a primit sute de credincioși și pelerini, în această dimineață, cu prilejul hramului așezământului monahal – Nașterea Maicii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit duminică, 6 septembrie, Sfânta Liturghie, în biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din centrul municipiului Iași. Cu acest prilej, ierarhul a hirotesit întru arhidiacon un viețuitor al așezământului monahal.
22 de copii și șase voluntari au participat, între 14 august și 5 septembrie, la cea de-a doua ediție a proiectului coordonat de pr. Constantin Naclad și prof. Daniela Ciocoiu, cu activități desfășurate la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” și la Palatul Culturii din Iași.
Luni, 7 septembrie, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a avut loc festivitatea de deschidere a noului an școlar 2026–2027. Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată în biserica „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” de un sobor de slujitori, profesori ai Seminarului, sub protia pr. prof. dr. Viorel Laiu, directorul școlii teologice. După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba de Te-Deum pentru binecuvântarea noului an școlar, răspunsurile liturgice fiind oferite de corul Seminarului.