Jurnal de călătorie – pelerinaj și drumeție în Masivul Parâng
Timp de zece zile, peste 50 de voluntari, mare parte membri ai Asociației „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi”, au ajutat la organizarea Taberei Nemțișor, desfășurată la finalul lunii iulie în Poiana Prieteniei, din proximitatea Mănăstirii Neamț. Pentru a răsplăti cumva lucrarea unora dintre ei, în perioada 31 august – 4 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor a continuat o tradiție referitoare la voluntarii Taberei Nemțișor, tradiție începută acum trei ani: aceea de a-i sprijini să „cucerească” în fiecare an câte un vârf montan din România.