Arhiepiscopia Iasilor

8 Octombrie 2025

(Foto) PS Damaschin Dorneanul și pelerinii Sfintei Parascheva – o primă Sfântă Liturghie în prima zi de Hram

Pelerinii veniți să aducă prinos de cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva au participat, în prima zi de pelerinaj din anul 2025, la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Iași de către PS Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Citește mai mult
8 Octombrie 2025

(Video) „Ispitele ne arată cum suntem, cine suntem” – PS Damaschin Dorneanul

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, rostit în data de 8 octombrie 2025 în cadrul Sfintei Liturghii care a fost săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Citește mai mult
8 Octombrie 2025

(Foto) Procesiunea scoaterii spre închinare a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva – 2025

La primele ore ale dimineții, miercuri, 8 octombrie 2025, soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane ieșene, avându-l în frunte pe Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au înălțat rugăciuni și au participat la procesiunea cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, așezând racla Sfintei spre închinare.

Citește mai mult
8 Octombrie 2025

A început Hramul Iașului: Sfânta Cuvioasă Parascheva, așezată în baldachin pentru pelerini

Sărbătoarea cea binecuvântată a Iașului a început în această dimineață, 8 octombrie, cu tradiționala rânduială a așezării raclei Sfintei Parascheva în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane. Sfintele moaște au fost scoase afară de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Începând din acest moment, mii de pelerini din întreaga țară și din afara ei sunt așteptați pentru a se ruga celei care de 384 de ani binecuvintează aceste meleaguri.

Citește mai mult
7 Octombrie 2025

(Video) „Veronica” – icoane, rugăciune și jertfă pentru cei 16 copii ai mamei Loredana

Marți, 7 octombrie 2025, în Sala „Baptisteriu” a Muzeului Mitropolitan din Iași, a avut loc ediția a III-a a expoziției caritabile de icoane „Veronica”, un eveniment cultural și filantropic organizat în sprijinul finalizării celei de-a 272-a case ridicate de Asociația „Glasul Vieții”.

Citește mai mult
7 Octombrie 2025

Expoziția caritabilă „Veronica”, un dar de iubire pentru copiii mamei Loredana

Marți, 7 octombrie 2025, în Sala „Baptisteriu” a Muzeului Mitropolitan din Iași, a avut loc ediția a III-a a expoziției caritabile de icoane „Veronica”, un eveniment cultural și filantropic organizat în sprijinul finalizării celei de-a 272-a case ridicate de Asociația „Glasul Vieții”.

Citește mai mult
7 Octombrie 2025

(Foto) A treia ediție a expoziției de icoane „Veronica” la Iași

În perioada 7-31 octombrie, Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește a treia ediție a evenimentului „Veronica – expoziție de icoane”, unde sunt expuse icoane spre vânzare.

Citește mai mult
7 Octombrie 2025

(Video) „Credincioșii se împărtășesc din bucuria Sfinților, hrăniți din bucuria lui Dumnezeu” – IPS Teofan

Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan către pelerini, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – 2025.

Citește mai mult
7 Octombrie 2025

O expoziție dedicată primului mileniu al erei creștine în Dobrogea va fi deschisă la Palatul Braunstein

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, și în colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000 și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, organizează expoziția „ARS SACRA. Primul mileniu al erei creștine în Dobrogea”.

Citește mai mult
7 Octombrie 2025

(Foto) Când credința se face veșmânt de flori: Dar în culori pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva

Pentru al 22-lea an consecutiv, baldachinul Sfintei Parascheva a fost împodobit cu flori.

Citește mai mult

Pagini