Hai la Botoşani!
Nu este doar titlul-invitaţie al cunoscutei melodii interpretate de tinerele soliste botoşănence de muzică populară, ci este şi îndemnul pe care eu îl fac tuturor celor care nu cred că au ce vizita în judeţul lui Eminescu. Majoritatea turiştilor se îndreaptă spre ctitoriile voievodale ale Sucevei, spre mănăstirile seculare ale Neamţului, dar puţini ştiu că pe meleagurile lui Iorga sunt aşezări monahale din care te hrăneşti cu cel mai sublim nectar al vieţii duhovniceşti.