Experiențe pastorale din Basarabia, împărtășite preoților din Piatra Neamț
Marţi, 18 noiembrie, în biserica Parohiei „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Mărăței III, după săvârşirea Sfintei Liturghii, a fost organizată ședința lunară a preoților (grupa I) din Protopopiatul Piatra-Neamț. În cadrul acesteia părintele Neculai Dorneanu, inspector eparhial în cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a susținut o prezentare pornind de la tema „Misiune și frățietate pe cele două maluri de Prut”.