Resfințire de biserică la Corni: „Dumnezeu nu se lasă niciodată dator, ci El le răsplătește oamenilor care încearcă să împlinească cuvântul Său”
Deşi nu a fost zi de sărbătoare, numeroși credincioşi au ţinut să fie prezenţi sâmbătă, 16 septembrie 2017, la resfinţirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Parohia Corni, judeţul Botoşani, locaș de cult zidit la începutul secolului al XVIII-lea de către boierul Şerban Cănănău. Atât slujba de târnosire, cât şi slujba Sfintei Liturghii, au fost săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi. Ca semn al preţuirii pentru lucrările realizate la lăcaşul de cult în ultimii ani, preotul paroh Radu-Florin Pomparău a primit din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.