O nouă filă de istorie pentru credincioșii din Pașcani: Biserica „Sfânta Vineri” a îmbrăcat, după peste 30 de ani de jertfă, haina cea nouă a sfințirii
Duminica a 5-a după Paști, 18 mai, numită și Duminica Samarinencei, reprezintă pentru credincioșii din municipiul Pașcani o aleasă zi de bucurie duhovnicească, prilejuită de sfințirea Bisericii „Sfânta Vineri”. Lăcașul de cult, închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, a primit veșmânt astăzi de lumină, slujba de târnosire fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.