Cinemaraton retrospectiv Quo Vadis, dedicat pelerinilor Sfintei Parascheva, la Muzeul Mitropolitan din Iași
Sâmbătă, 11 octombrie 2025, începând cu ora 12.00, în Sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan din Iași, va avea loc un eveniment special dedicat pelerinilor veniți să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Festivalul „Quo Vadis” va oferi un cinemaraton retrospectiv al primei ediții, desfășurate în anul 2024, reunind proiecții de film cu tematică spirituală și moral-creștină.