Arhiepiscopia Iasilor

17 Octombrie 2024

Zile de bucurie duhovnicească la Parohia Negrești I

Serbarea hramului de toamnă al Parohiei Negrești I din Protopopiatul Piatra Neamț, prilejuită de pomenirea Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iași, a avut parte de două zile de înălțare duhovnicească la care au luat parte mulțime de credincioși.

Citește mai mult
16 Octombrie 2024

(Video) Hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, la final. Moaștele Sfintei Parascheva, așezate înapoi în Catedrala Mitropolitană

Marți seara, 15 octombrie, începând cu ora 20.30, moaștele Sfintei Parascheva au fost purtate de preoți în procesiune și așezate înapoi în Catedrala Mitropolitană. Cei care vor să aducă prinos de recunoștință Ocrotitoarei Moldovei, sunt așteptați de miercuri dimineață să vină în interiorul sfântului locaș. Acest binecuvântat moment, care încheie seria de manifestări dedicate hramului, oferă și o estimare finală a numărului de pelerini care au trecut pragul mitropoliei de-a lungul celor opt zile: Peste 270.000 de persoane au trecut pe la baldachinul din curtea Ansamblului Mitropolitan, primind binecuvântarea celor doi sfinți.

Citește mai mult
16 Octombrie 2024

Hramul Sfintei Parascheva, la final: Peste 270.000 de pelerini au primit binecuvântarea sfinților

Marți seara, 15 octombrie, începând cu ora 20.30, moaștele Sfintei Parascheva au fost purtate de preoți în procesiune și așezate înapoi în Catedrala Mitropolitană. Cei care vor să aducă prinos de recunoștință Ocrotitoarei Moldovei, sunt așteptați de miercuri dimineață să vină în interiorul sfântului locaș. Acest binecuvântat moment, care încheie seria de manifestări dedicate hramului, oferă și o estimare finală a numărului de pelerini care au trecut pragul mitropoliei de-a lungul celor opt zile: Peste 270.000 de persoane au trecut pe la baldachinul din curtea Ansamblului Mitropolitan, primind binecuvântarea celor doi sfinți.

Citește mai mult
15 Octombrie 2024

(Foto) Moaștele Sfintei Parascheva au fost așezate în Catedrala Mitropolitană din Iași – 2024

În seara zilei de marți, 15 octombrie, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și așezată înapoi în Catedrala Mitropolitană.

Citește mai mult
15 Octombrie 2024

(Foto) Jurnal de pelerin la Sfânta Cuvioasă Parascheva – Ziua a VIII-a, 15 octombrie 2024

Jurnal în imagini – hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași (15 octombrie 2024)

Citește mai mult
15 Octombrie 2024

(Video) Slujbă arhierească, la final de hram. PS Nichifor Botoșăneanul a hirotonit un preot

Marți dimineață, 15 octombrie, la final de pelerinaj, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană. Cu acest prilej, ierarhul a hirotonit un preot după 12 ani de diaconie în Protopopiatul Pașcani.

Citește mai mult
15 Octombrie 2024

Înaltpreasfințitul Părinte Nikitas le-a vorbit studenților teologi ieșeni

Înaltpreasfințitul Părinte Nikitas, Arhiepiscop de Thyateira și de Marea Britanie le-a vorbit în această dimineață studenților teologi ieșeni. Conferința, intitulată sugestiv „Ortodoxia în diaspora – provocări și oportunități actuale” a avut loc în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan.

Citește mai mult
15 Octombrie 2024

(Video) PS Nichifor Botoșăneanul: „Viața de rugăciune și lucrarea Sfintei aduc un folos lumii”

Predica Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, ținută marți, 15 octombrie, la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Citește mai mult
15 Octombrie 2024

Slujbă arhierească după hramul Sfintei Parascheva. PS Nichifor, despre viața și lucrarea Cuvioasei: „Este folositoare lumii întregi”

Marți dimineață, 15 octombrie, la final de pelerinaj, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană. Cu acest prilej, ierarhul a hirotonit un preot după 12 ani de diaconie în Protopopiatul Pașcani.

Citește mai mult
15 Octombrie 2024

(Foto) Final de pelerinaj – Liturghie arhierească și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate

Marți, 15 octombrie, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul programului liturgic dedicat hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Citește mai mult

Pagini