Actualitate

11 August 2024

(Video) IPS Teofan: „Mănăstirea este locul în care oamenii caută vederea lui Dumnezeu”

Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit în data de 11 august 2024, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Schitul Băiceni (Neamț), Protopopiatul Pașcani.

Citește mai mult
11 August 2024

Biserica Schitului „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Băiceni a primit haina cea nouă a sfințirii

În Duminica a VII-a după Rusalii, biserica Schitului „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Băiceni a fost târnosită de trei ierarhi ai bisericii noastre. Credincioşii din localitate, dar şi din împrejurimi, au luat parte la slujba de sfinţire şi la Sfânta Liturghie săvârșite în aer liber.

Citește mai mult
11 August 2024

(Video) PS Veniamin: „Credința ne dă speranță că vom depăși toate greutățile vieții”

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, rostit în data de 11 august 2024, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Schitul Băiceni (Neamț), Protopopiatul Pașcani.

Citește mai mult
10 August 2024

IPS Teofan, la sfințirea bisericii din Ion Neculce: „Sfânta Liturghie este un schimb de daruri”

În această dimineață, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent în mijlocul comunițății din localitatea Ion Neculce, județul Iași. Ierarhul a săvârșit slujba de târnosire a bisericii și, mai apoi, a oficiat Sfânta Liturghie.

Citește mai mult
9 August 2024

Formare catehetică pentru preoții din Protopopiatele Hârlău și Pașcani

Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat ieri, la sediul protopopiatului Pașcani, un training catehetic adresat preoților din Protopopiatele Pașcani și Hârlău. Activitatea a durat aproximativ 3 ore, au participat 26 de preoți și a avut rolul formării preoților în activitatea catehetică.

Citește mai mult
7 August 2024

(Video) Patru ierarhi au slujit la hramul Mănăstirii Sihăstria

Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni, care au început cu celebrarea Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul pe data de 5 august, s-au încheiat astăzi, 7 august, cu hramul bisericii Mănăstirii Sihăstria, sfântul locaș fiind pus sub ocrotirea Sfintei Teodora de la Sihla. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Citește mai mult
7 August 2024

(Video) IPS Teofan: „Sfinții Ioan Iacob și Teodora de la Sihla s-au înaripat cu dumnezeiescul dor”

Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit în data de 7 august 2024, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Mănăstirea Sihăstria.

Citește mai mult
7 August 2024

(Video) PS Ignatie: „Sfânta Teodora L-a văzut pe Hristos în frumusețea slavei celei dumnezeiești”

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, rostit în data de 7 august 2024, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Mănăstirea Sihăstria.

Citește mai mult
7 August 2024

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, sărbătorită la Mănăstirea Sihăstria de sute de pelerini

Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni, care au început cu celebrarea Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul pe data de 5 august, s-au încheiat astăzi, 7 august, cu hramul bisericii Mănăstirii Sihăstria, sfântul locaș fiind pus sub ocrotirea Sfintei Teodora de la Sihla. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Citește mai mult
7 August 2024

(Video) Sfânta Cuvioasă Teodora, cinstită la Mănăstirea Sihla

Marea sărbătoare a Mănăstirii Sihla, pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora, a adunat și în acest an sute de credincioși din toate colțurile țării, pentru a aduce prinos de cinstire celei care, timp de aproape 30 de ani, s-a nevoit în munții Neamțului. Sfânta Liturghie a fost oficiată astăzi, 7 august, de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult
7 August 2024

IPS Serafim, la hramul vechii Catedrale Mitropolitane din Iași: „Sfânta Teodora de la Sihla s-a ridicat deasupra nevoințelor firești ale trupului”

Catedrala Veche a Iașilor, ctitoria Mitropolitului Moldovei, Gavriil Calimachi, și-a sărbătorit astăzi, 7 august, hramul. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
7 August 2024

„Să păstrăm untdelemnul curat al credinței și flacăra aprinsă, precum Sfânta Teodora a aprins-o la înălțimea înaltă a rugăciunii”

Marea sărbătoare a Mănăstirii Sihla, pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora, a adunat și în acest an sute de credincioși din toate colțurile țării, pentru a aduce prinos de cinstire celei care, timp de aproape 30 de ani, s-a nevoit în munții Neamțului. Sfânta Liturghie a fost oficiată astăzi, 7 augustm, de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult
7 August 2024

(Video) PS Nichifor Botoșăneanul: „Să înălțăm flacăra credinței”

Predica Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, ținută marți, 7 august, de sărbătoarea Sfintei Teodora de la Sihla, la hramul Mănăstirii Sihla din județul Neamț.

Citește mai mult
7 August 2024

(Foto) Prăznuirea Sfintei Teodora de la Sihla la Mănăstirea Sihăstria

Sărbătorile Sfinților Nemțeni, s-au încheiat miercuri, 7 august, cu hramul bisericii mari a Mănăstirii Sihăstria, aflată sub ocrotirea Sfintei Teodora de la Sihla.

Citește mai mult
7 August 2024

O nouă etapă a proiectului „Tradiții și mesteșuguri străvechi pe cele două maluri ale Prutului”

Tinerii din parohiile Pietrărie (Protopopiatul Iași 3) și Costești (Protopopiatul Chișinău) s-au întâlnit din nou în cea de-a treia etapă a proiectului „Tradiții și mesteșuguri străvechi pe cele două maluri ale Prutului”. Acest proiect face parte din activitățile comune ce se desfășoară între cele două parohii înfrățite și este finanțat de Departamentul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult
6 August 2024

(Foto) Priveghere în cinstea Sfintei Teodora de la Sihla la Mănăstirea Sihăstria

În seara zilei de marți, 6 august, la Mănăstirea Sihăstria a fost săvârșită slujba privegherii în cinstea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
6 August 2024

Zile de tabără și slujire arhierească la Parohia Filioara din județul Neamț

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, anul acesta, în perioada 01 - 05 august, s-a desfășurat cea de-a XXII-a ediție a Taberei de creație „Dăruind vei dobândi!”, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Filioara Agapiei, județul Neamț. În ultima zi a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu prilejul sărbătorii Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.

Citește mai mult
6 August 2024

Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, prezent la hramul Schitului Icoana Nouă

De marele praznic al Schimbării la Față a Domnului Hristos, 6 august, Schitul Icoana Nouă din județul Neamț a îmbrăcat haine de sărbătoare. Slujba de hram a fost săvârșită astăzi de Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

Citește mai mult
6 August 2024

(Video) Doi ierarhi au slujit la hramul Mănăstirii Ceahlău

Pelerini din regiunea Moldovei și din întreaga țară au urcat zilele acestea pe Muntele Ceahlău, pentru a participa la praznicul Schimbării la Față a Domnului Hristos, hramul așezământului monahal aflat la cota 1800. Ca în fiecare an, pe 6 august, devenind deja o tradiție, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, alături de un sobor de slujitori.

Citește mai mult
6 August 2024

(Video) PS Paisie: „Schimbarea la Față ne arată cine este și ce este Biserica”

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, rostit în data de 6 august 2024, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșită la Mănăstirea Ceahlău.

Citește mai mult

Pagini