Arhiepiscopia Iasilor

24 Aprilie 2018

Prima ediție a proiectului „Dăruiește un zâmbet” 2018

Joi, 19 aprilie a avut loc prima ediție a proiectului din acest an, beneficiari fiind patru copii din satul Tăutești, comuna Rediu, județul Iași. Acestora li s-a oferit un consult gratuit și li s-a explicat importanța sănătății orale.

Citește mai mult
24 Aprilie 2018

Proiectul CSN „Dialoguri la țintă” - Cunoașterea identității religioase

În perioada 16-22 aprilie 2018, membrii Colegiului „Sfântul Nicolae“ (CSN) din Iaşi au organizat o nouă ediţie a proiectului „Dialoguri la ţintă“, iniţiind întâlniri şi discuţii pe diferite teme în liceele din municipiul Iaşi.

Citește mai mult
24 Aprilie 2018

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul a slujit la Parohia Cozmești

În Duminica a treia după Sfintele Paşti, zi în care au fost cinstite femeile purtătoare de mir, credincioşii din Parohia Cozmeşti, Protopopiatul 2 Iaşi, au participat în număr mare la slujba Sfintei Liturghii săvârşită în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitate de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Citește mai mult
23 Aprilie 2018

Concursul „Unirea: libertate şi unitate“, organizat în Protopopiatul Târgu Neamţ

La Protopopiatul Târgu Neamţ a avut loc etapa pe protoierie a Concursului Naţional de Creaţie „Unirea: libertate şi unitate“, competiţia fiind închinată Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.

Citește mai mult
23 Aprilie 2018

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei dimpreună cu sute de botoșăneni la sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de biruinţă a fost cinstită de botoşăneni luni, 23 aprilie 2018, aceştia participând la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din centrul municipiului Botoşani.

Citește mai mult
22 Aprilie 2018

IPS Mitropolit Teofan: „Mântuitorul s-a arătat femeilor mironosițe pentru prima dată, răsplătindu-le devotamentul lor, credința și curajul”

În Duminica a treia după Sfintele Paști, numită și cea a Mironosițelor, 22 aprilie 2018, Mănăstirea Copou din municipiul Iași și-a serbat cel de-al doilea hram, Sfânta Liturghie fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de clerici. 

Citește mai mult
20 Aprilie 2018

Activitate ecologică - Parohia Piscu Rusului a plantat 10.000 de puieți de salcâm

La Parohia „Înăltarea Domnului” din Piscu Rusului, comuna Dagâța, județul Iași, s-a desfășurat joi, 19 aprilie 2018, o acțiune de împădurire a peste 10.000 de puieți de salcâm, activitate desfășurată pe o suprafață de două hectare de teren.

Citește mai mult
20 Aprilie 2018

Concursul „100 de mărturii despre: credință și unire, prietenie și iubire” desfășurat la Protoieria Iași III

Joi, 19 aprilie 2018, la sediul Protopopiatului Iași 3, a avut loc faza pe protopopiat a Concursului Patriarhal „Unirea: libertate și unitate”. Comisia coordonată de părintele Protopop Mihail Roșu a jurizat două portofolii realizate de Parohia Scobâlțeni și de Parohiile Lunca Cetățuii 1 și 3.

Citește mai mult
20 Aprilie 2018

Colocviul Național de Teologie 2018 va avea loc la Iași

În perioada 26-27 aprilie 2018,la sala „Sinaxar” din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iași, va avea loc cea de-a VII-a ediție a Colocviului Național de Teologie Dogmatică Ortodoxă, eveniment organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Cadre didactice universitare din toată țara vor poposi în aceste zile la Iași și vor prezenta, aprecia și discuta diverse teme de teologie dogmtatică.

Citește mai mult
19 Aprilie 2018

Mănăstirea Copou din Iaşi aniversează 380 de ani de atestare documentară

Biserica Ortodoxă va sărbători pe 22 aprilie 2018 Duminica Mironosiţelor. Mănăstirea Copou din Iaşi va îmbrăca straie de sărbătoare şi va aniversa 17 ani de la reînfiinţare şi 380 de ani de la la prima atestare documentară. 

Citește mai mult

Pagini