Arhiepiscopia Iasilor

29 Ianuarie 2017

Părintele Proclu Nicău s-a mutat la Domnul

Îți mulțumim, părinte preaiubit, dincolo de cuvinte, de amintiri, de emoție, de dor! Îți mulțumim pentru tot și pentru toate!

Citește mai mult
27 Ianuarie 2017

Schimb de experienţe între preoţii din Iaşi şi cei din Basarabia

Ieri, 26 ianuarie 2017, a avut loc la Iaşi întâlnirea dintre părinţii protopopi şi consilieri din Mitropolia Basarabiei şi reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor în vederea întăririi colaborării dintre slujitorii şi credincioşii Bisericii de pe cele două maluri ale Prutului. Întrevederea a avut loc în sala festivă a Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi, iar dezbaterile s-au axat în special pe probleme pro-vita, probleme referitoare la pastoraţia tinerilor, precum şi pe derularea de pelerinaje.

Citește mai mult
27 Ianuarie 2017

Mica Unire aniversată la Târgu Neamţ

Marţi, 24 ianuarie 2017, în oraşul Târgu Neamţ s-a desfăşurat un eveniment dedicat Unirii din anul 1859. Acesta s-a desfăşurat pe esplanada Casei de Cultură „Ion Creangă“, unde au participat autorităţi locale şi centrale, dar şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii din localitate.

Citește mai mult
27 Ianuarie 2017

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a 17-a după Rusali, mâine, 29 ianuarie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Todireşti, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi, iar luni, 30 ianuarie, de sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, va sluji la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. 

Citește mai mult
27 Ianuarie 2017

„Sfântul Grigorie să întărească pe fraţii noştri în credinţă“

Credincioşii din Parohia Rediu, situată lângă oraşul Iaşi, l-au cinstit miercuri, 25 ianuarie 2017, pe Sfântul Ierarh Grigorie Teologul. În ajunul sărbătorii, s-a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia. Miercuri dimineaţă, Utrenia a fost urmată de Sfânta Liturghie şi de slujba Parastasului. 

Citește mai mult
27 Ianuarie 2017

A treia ediţie a expoziţiei de fotografie „în(Tineri)re“

Clubul Fotografilor Iaşi şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi organizează duminică, 29 ianuarie 2017, de la ora 18:00, venisajul expoziţiei de fotografie „în(Tineri)re“. 

Citește mai mult
27 Ianuarie 2017

În atenția profesorilor de Religie

Sectorul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor anunță organizarea interviurilor pentru acordarea binecuvântării celor care doresc să predea disciplina religie, sau pentru cei care o predau deja, în vederea înscrierii la diferite etape de mobilitate și de perfecționare didactică.

Citește mai mult

Pagini