Ținând seama de următoarele:
- Prevederile art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult (Producerea sau valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condiţiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivităţi);
- Situația actuală cauzată de pandemia cu noul Coronavirus;
prin temeiul nr. 9132/2020, Permanenţa Consiliului eparhial Iaşi a hotărât ca, în anul 2020, cu prilejul Sărbătorii Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor să nu acorde Autorizaţii de vânzare a obiectelor de cult și a colportajului religios nici unei unități de cult, atât din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, cât și din cadrul altor eparhii.