Marţi, 23 Noiembrie 2021

Ieri (22 noiembrie), doamna Monica Adăscăliței, director al DSP Botoșani, a lansat în spațiul public o serie de acuzații la adresa unor preoți din județul Botoșani care ar fi scos din biserici enoriași vaccinați, cărora le-ar fi atras atenția să nu poarte mască. Evident, dacă s-ar dovedi că este adevărat acest lucru, ar fi de o gravitate extremă. Am încercat să o contactăm pe doamna director pentru a ne preciza care sunt acei preoți și care sunt dovezile care îi încriminează. Din păcate, nici până la această oră dumneai nu a găsit timp pentru a se întâlni la birou cu reprezentații Protopopiatului Botoșani și ai Centrului Eparhial Iași. Telefonic, a furnizat, din memorie, câteva nume, dar din verificările noastre nu s-a confirmat, până acum, nici una dintre acuzații. 

Înțelegem dorința presei de a fi promptă cu preluarea unor astfel de declarații, cu potențial de mare audiență. Ne-a îndurerat însă faptul că s-au făcut generalizări de genul „preoții din Botoșani” – ca și cum toți ar da afară din biserici credincioși. Chiar dacă s-ar adeveri acuzele respective, ele nu sunt deloc reprezentative pentru atitudinea Bisericii, în general, ci reprezintă o nedorită excepție, care ar urma să fie corectată în cel mai scurt timp. 

Vizavi de declarațiile doamnei director Monica Adăscăliței, noi nu am putut oferi un punct de vedere oficial fără câteva date concrete, minimale. Exista (există încă) și posibilitatea ca la mijloc să fie o confuzie, cei incriminați să nu fie, de fapt, preoți ai Arhiepiscopiei Iașilor. Ar putea nici măcar să nu fie de confesiune ortodoxă. Spre exemplu, chiar azi a apărut o știre într-un ziar local din Botoșani conform căreia un bărbat de 43 de ani, cu alcoolemie ridicată, care a fost „victima unui accident provocat chiar de el”, ar fi preot misionar. În urma verificărilor, s-a constatat că nici un preot din Botoșani nu a fost însă implicat recent în vreun accident rutier. Din informațiile noastre, este de fapt vorba despre un pastor. Și nu este prima dată când se fac astfel de confuzii, asimilându-se clericilor ortodocși diferite persoane care sunt fie schismatice, fie de altă confesiune, fie poartă abuziv haine preoțești. 

Noi așteptăm, în continuare, ca doamna director Monica Adăscăliței să precizeze care sunt acei preoți menționați în sesizările care ar fi fost primite la DSP Botoșani și, mai ales, care sunt probele video care îi încriminează. Întotdeauna am avut toată deschiderea pentru a colabora pentru clarificarea unor aspecte problematice cu instituțiile statului. Dar se împlinesc 24 de ore de când aceste acuzații neprobate circulă în spațiul public și e firesc să se ridice tot felul de semne de întrebare în mintea oricărui om onest, iubitor de adevăr.

Pr. Cons. Constantin Sturzu
purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor