stiri

30 August 2022

(Video) PS Nichifor Botoșăneanul: „Sfântul Ioan Botezătorul, descoperit de Dumnezeu ca fiind glasul ce strigă în pustie”

Predica Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, ținută cu prilejul hramului Mănăstirii Secu, județul Neamț - Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Citește mai mult
30 August 2022

A cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași (6-11 septembrie 2022)

În perioada 6-11 septembrie 2022, Arhiepiscopia Iașilor găzduiește cea de-a cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, reunind soliști, formații corale și cercetători din Grecia, Liban, Serbia și România.

Citește mai mult
30 August 2022

(Video) Mănăstirea Secu și-a celebrat hramul: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Luni, 29 august, când Biserica noastră face pomenirea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Secu și-a celebrat hramul. Cu această ocazie, numeroși credincioși veniți din întreaga regiune au participat astăzi la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părinte Mitropolit Teofan, dimpreună cu PS Părinte Episcop-vicar Nichifor Botoșăneanul.

Citește mai mult
29 August 2022

Bucurie întreită pentru enoriașii din Parohia Podolenii de Jos

În ziua de 23 august 2022, enoriașii Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Podolenii de Jos, Protopopiatul Iași II l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie baptismală, în cadrul căreia a fost botezat pruncul Ioan, al familiei părintelui Alexandru și Amelia-Iuliana Stan, și a hirotonit întru preot pe părintele diacon Alexandru Stan, viitorul paroh al acestei parohii.

Citește mai mult
29 August 2022

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul: Doi ierarhi au fost prezenți la hramul Mănăstirii Secu

Luni, 29 august, când Biserica noastră face pomenirea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Secu și-a celebrat hramul. Cu această ocazie, numeroși credincioși veniți din întreaga regiune au participat astăzi la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult
28 August 2022

(Video) Biserica din Bucureni – Dămuc a fost târnosită de IPS Teofan

În Duminica a XI-a după Rusalii, 28 august 2022, credincioșii din Bucureni, comuna Dămuc, județul Neamț, l-au avut ca oaspete pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, a târnosit noua biserică parohială, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

Citește mai mult
28 August 2022

(Video) IPS Teofan: „Nădăjduim că aflându-ne în fața lui Dumnezeu, El se va milostivi cu noi”

Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ținută în Duminica a XI-a după Rusalii, 28 august 2022, la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Bucureni, comuna Dămuc, județul Neamț.

Citește mai mult
28 August 2022

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a sfințit Biserica din Bucureni – Dămuc

În Duminica a XI-a după Rusalii, 28 august 2022, credincioșii din Bucureni, comuna Dămuc, județul Neamț, l-au avut ca oaspete pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, a târnosit noua biserică parohială, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

Citește mai mult
27 August 2022

(Video) Biserica din satul botoșănean Broșteni a fost sfințită

Pentru credincioșii din zona Botoșaniului, ziua de 27 august 2022 marchează un eveniment binecuvântat: Biserica cu hramurile „Sfinții Martiri Brâncoveni” și „Acoperământul Maicii Domnului” din Broșteni, filia Parohiei Băbiceni, a primit haina cea luminoasă a sfințirii. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovniei.

Citește mai mult
27 August 2022

(Video) IPS Teofan: „Sufletul familiei, Biserica de acasă”

Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ținută cu prilejul sfințirii Bisericii „Sfinții Martiri Brâncoveni” și „Acoperământul Maicii Domnului” filia Broșteni, Parohia Băbiceni, județul Botoșani, sâmbătă, 27 august 2022.

Citește mai mult

Pagini