stiri

5 Iulie 2021

Părintele Dumitru Nechifor, înmormântat la biserica unde și-a dedicat jumătate din viață

Doliu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Barnovschi din Iași, acolo unde fostul paroh al acestei comunități, preotul Dumitru Nechifor, a fost condus sâmbătă, 3 iulie, de familie, apropiați, enoriași și ucenici, pe ultimul drum. Pentru odihna veșnică a clericului s-a rugat și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, cel care a condus soborul de slujitori la slujba înmormântării.

Citește mai mult
5 Iulie 2021

Slujire arhierească la hramul Bisericii „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Iaşi

Parohia „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Iaşi şi-a cinstit ocrotitorul vineri, 2 iulie, prin Liturghie arhierească. Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a fost prezent la sărbătoarea comunității din cartierul Podu Roș, răspunsurile la strană fiind date de Corala „Armonia” din Arhiepiscopia Tomisului.

Citește mai mult
4 Iulie 2021

(Video) Paraclisul Parohiei Lunca Cetățuii III a fost târnosit

În Duminica Tuturor Sfinților Români, 4 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat paraclisul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” – Lunca Cetățuii III, din comuna ieșeană Ciurea. După oficierea slujbei de sfințire, conform tradiției, cei prezenți au primit binecuvântarea să intre și să se închine în Sfântul Altar.

Citește mai mult
4 Iulie 2021

Un sfânt locaș închinat icoanei „Maicii Domnului Prodromița” a fost sfințit de Părintele Mitropolit Teofan

În Duminica Tuturor Sfinților Români, 4 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat paraclisul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” – Lunca Cetățuii III, din comuna ieșeană Ciurea. După oficierea slujbei de sfințire, conform tradiției, cei prezenți au primit binecuvântarea să intre și să se închine în Sfântul Altar.

Citește mai mult
4 Iulie 2021

(Video) IPS Teofan: „Biserica este Împărăția Cerurilor arătată prin sfinți”

Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ținută în Duminica Tuturor Sfinților Români, 4 iulie 2021, la Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” - Lunca Cetățuii III, comuna Ciurea, jud. Iași.

Citește mai mult
2 Iulie 2021

Curs festiv la Iași: absolvenții Facultății de Teologie din Iași au depus jurământul de credință

Cei 189 de absolvenți din acest an ai ciclului de licență (116) și master (73) ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi au depus astăzi jurământul de credinţă faţă de Biserica Ortodoxă, de învățătura ei și faţă de instituția teologică universitară. Momentul a avut loc în timpul Sfintei Liturghii, săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Iași, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Citește mai mult
2 Iulie 2021

(Video) Absolvenții Facultății de Teologie din Iași au depus astăzi jurământul de credință

Absolvenţii Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, au depus vineri, 2 iulie 2021, jurământul de credinţă faţă de Biserica Ortodoxă.

Citește mai mult
2 Iulie 2021

(Video) PS Damaschin Dorneanul, către tinerii absolvenți: „Dumnezeu va lucra prin voi. Onorați-vă chemarea.”

Cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, către absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, promoția 2021, ținut la Catedrala Mitropolitană din Iași - 2 iulie 2021.

Citește mai mult
2 Iulie 2021

Atelier catehetic pentru preoții din Piatra Neamț și Roznov

Miercuri, 30 iunie 2021, la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Gara-Veche din Piatra-Neamţ a avut loc un atelier de lucru cu valenţe formative în activitatea catehetică parohială pentru preoţii din Protopopiatele Piatra-Neamţ şi Roznov, care vor susţine în acest an cateheze demonstrative.

Citește mai mult
2 Iulie 2021

(Video) PS Părinte Nichifor a sfințit un monument închinat lui Mihail Kogălniceanu în cel mai mare cimitir ieșean

Joi, în cea dintâi zi a lunii iulie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, înconjurat de un sobor de preoți, a sfințit un monument ridicat în cinstea lui Mihail Kogălniceanu, la 130 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Citește mai mult

Pagini