În ziua de miercuri, 11 decembrie 2019, în sala mare a Ateneului Naţional din Iaşi, a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, cea de-a cincea ediţie a Festivalului cultural-artistic „Cântul Păstorilor”, organizat de Protopopiatul 3 Iaşi. Anul acesta, tema a fost legată de satul românesc şi valorile acestuia în patrimoniul cultural naţional, precum şi de sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. În acest sens, grupurile artistice prezente au interpretat cântece populare şi au recitat poezii despre satul şi ţăranul autohton, precum şi colinde specifice sărbătorii Naşterii Domnului.