Procesiune în Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ - Bucium
Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ - Bucium din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul 2 Iaşi, şi-a serbat sâmbătă, 24 iunie, hramul.
Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ - Bucium din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul 2 Iaşi, şi-a serbat sâmbătă, 24 iunie, hramul.
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat duminică, 25 iunie 2017, Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi.
Asociaţia Iubire şi Încredere, organizează la Iaşi, în perioada 1-9 iulie 2017, Festivalul – Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu – Ediția a V-a.
În după-amiaza zilei de duminică, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor numeros de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de sfinţire a noii case parohiale din Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Răchiţi, Protopopiatul Botoşani.
În Duminica a treia după Rusalii, obştea Mănăstirii Sângeap-Basaraba l-a avut ca oaspete pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, în sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit pictura Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“.
În cursul zilei de ieri, 26 iunie 2017, la sediul Protopopiatului 2 Iaşi s-a desfăşurat consfătuirea lunară cu preoţii de parohie din protopopiat.
Duminică, 25 iunie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a oficiat slujba de sfinţire a unei troiţe ridicate în comuna Scobinţi din Protopopiatul Hârlău, în memoria celor care au trecut la Domnul în luptele ce au avut loc în zonă în perioada 21-24 iunie 1616.
Vineri, 23 iunie 2017, Părintele Mitropolit Teofan a sfinţit un apartament al Biroului ProVita - Piatra Neamţ. Este prima locaţie de acest gen din Eparhia Iaşilor destinată femeilor care se confruntă cu o sarcină neaşteptată şi întâmpină dificultăţi.
Credincioşi din toate colţurile oraşului Piatra Neamţ au participat vineri seară la procesiunea cu moaştele Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic, desfăşurată pe străzile municipiului nemţean. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a condus ceremonialul religios, săvârşind şi slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din localitate.
Sfințire de pictură la mănăstirea Sângeap Basaraba